Presa din Turcia susţine că oficialii lui Galatasaray l-au pus pe Ianis Hagi în capul listei de transferuri şi au luat deja legătura cu Gică Hagi.
Gică Hagi a declarat în repetate rânduri că sunat şanse extrem de mari ca Ianis să plece în vară la o echipă din străinătate, deoarece sunt multe cluburi care sunt interesate de fiul său. Până acum au apărut informaţii că mijlocaşul de 20 de ani este pe lista de transferuri a unor echipe precum FC Sevilla, Standard, Anderlecht sau Genk.
Lor li se alătură şi Galatasaray. Pubicaţie GS Gazete scrie că şefii lui Galatasaray vor să facă în vară mai multe modificări în lot şi au făcut o listă cu jucătorii pe care-i doresc. În capul listei se află Ianis Hagi şi jurnaliştii turci scriu că l-au contactat deja pe Gică Hagi pentru negocieri: ”A două eră Hagi la Galatasaray”, titrează cei de la GS Gazete, referire la perioada în care Gică Hagi scria istorie pentru clubul din Istanbul.
Ziariştii turci sunt de părere că transferul nu va fi greu de realizat: ”Preţul lui nu este foarte ridicat”. În plus, aceştia mizează şi pe faptul că Ianis este ataşat de Galatasaray, din perioada în care tatăl lui juca aici. De altfel, Ianis este născut la Istanbul: ”Ştiu cât de important este numele Hagi pentru Galatasaray. Nu ştiu ce-mi va rezerva viitorul. Dar ştiu că Galatasaray mă vrea”, a spus Ianis Hagi.
Cei de la gsgazete.com mai scrius că Gică Hagi se va întâlni la finalul sezonul cu Fatih Terim pentru a discuta despre acest transfer.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, galatasaray