Cupa Africii pe naţiuni a adus în atenţia microbiştilor cei mai importaţi jucători de pe acest continent. Încă din meciurile jucate în faza grupelor, s-a văzut că turneul găzduit de Camerun este de un nivel înalt, majoritatea fotbaliştilor evoluând la cluburi din Europa.
Nu au lipsit Salah, Mane sau Mahrez, trei vedete ale fotbalului mondial. Aceştia se află în topul celor mai valoroşi jucători africani în activitate:
12. Youssef En-Nesyri (atacant marocan, 24 de ani, FC Sevilia) – cotă de piaţă 40 de milioane de euro. Este câştigător al trofeului Europa League, are 40 de selecţii în naţionala Marocului şi 11 goluri marcate. Sevilia l-a adus de la Leganes în ianuarie 2020, pentru 12 milioane de euro. La rândul ei, Leganes îl cumpărase de la Malaga în august 2018, cu 6 milioane de euro.
11. Thomas Partey (mijlocaş defensiv ghanez, 28 de ani, Arsenal) – cotă de piaţă 40 de milioane de euro. Are 12 goluri marcate în cele 34 de apariţii în tricoul naţionalei Ghanei. În octombrie 2020, „tunarii” au plătit 50 de milioane de euro pentru el lui Atletico Madrid, cu zece milioane peste valoarea de piaţă. Profitul făcut de Atletico a fost impresionant: 47,5 de milioane de euro în mai puţin de cinci ani. În tricoul echipei din Madrid a câştigat campionatul Spaniei, Europa League şi Supercupa Europei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
10. Wilfried Zaha (mijlocaş ofensiv ivorian, 29 de ani, Crystal Palace) – cotă de piaţă 40 de milioane de euro. Are în palmares Supercupa Angliei, câştigată cu Manchester United. Pentru Coasta de Fildeş a marcat 5 goluri în 21 de meciuri. În septembrie 2019, era cotat la 55 de milioane de euro.
9. Edmond Tapsoba (fundaş central din Burkina Faso, 22 de ani, Bayer Leverkusen) - cotă de piaţă 40 de milioane de euro. A fost adus de Bayer în ianuarie 2020 de la Vitoria Guimaraes, pentru 18 milioane de euro (deşi cota oficială de piaţă era de 4,5 milioane de euro). Despre Tapsoba se spune că este un fan al sloturilor online, a căror variantă demo poate fi jucată şi pe Frank Online Casino.
8. Riyad Mahrez (mijlocaş ofensiv algerian, 30 de ani, Manchester City) – cotă de piaţă 40 de milioane de euro. A câştigat Cupa Africii cu Algeria, 3 titluri de campion al Angliei (2 cu Man City şi unul cu Leicester), o Cupă a Angliei cu Man City, 3 cupe ale Ligii Angliei cu Man City şi 2 Supercupe ale Angliei cu Man City. Leicester l-a luat cu 500.000 de euro de la Le Havre şi l-a vândut la „City” patru ani mai târziu, cu 67,8 milioane de euro.
7. Kalidou Koulibaly (fundaş central senegalez, 30 de ani, Napoli) – cotă de piaţă 45 de milioane de euro. A fost ales de două ori jucătorul african al anului (în 2017 şi 2018). Cu Napoli, a cucerit Cupa şi Supercupa Italiei, iar cu Genk a luat Cupa Belgiei. Este la Napoli din 2014.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
6. Franck Kessie (mijlocaş central ivorian, 25 de ani, AC Milan) – cotă de piaţă 48 de milioane de euro. Are 52 de meciuri pentru naţională şi 5 goluri marcate. Nu a cucerit niciun trofeu până în prezent. Toată cariera sa fotbalistică s-a desfăşurat în Italia, fiind format la Stella Club, de unde a făcut trecerea la Atalanta U19.
5. Victor Osimhen (atacant nigerian, 23 de ani, Napoli) – cotă de piaţă 60 de milioane de euro. Are deja 18 meciuri şi 10 goluri pentru naţionala de seniori a Nigeriei. În 2015 a ieşit golgheter al Cupei Mondiale U17, naţionala sa câştigând trofeul suprem la acea ediţie.
4. Wilfred Ndidi (mijlocaş defensiv nigerian, 25 de ani, Leicester) - cotă de piaţă 60 de milioane de euro. Este câştigător al Cupei şi Supercupei Angliei cu echipa „vulpilor”. Pentru naţională are deja 43 de meciuri. În ianuarie 2017, Leicester l-a adus de la Genk plătind 17,6 milioane de euro, chiar dacă era cotat la numai 8 milioane.
3. Achraf Hakimi (fundaş dreapta marocan, 23 de ani, PSG) – cotă de piaţă 70 de milioane de euro. În ciuda vârstei fragede, are şase trofee în palmares: Liga Campionilor, Supercupa Spaniei, Campionatul Mondial al cluburilor şi Supercupa Europei cu Real Madrid, campionatul Italiei cu Inter şi Supercupa Germaniei cu Borussia Dortmund.
2. Sadio Mane (mijlocaş ofensiv senegalez, 29 de ani, Liverpool) – cotă de piaţă 80 de milioane de euro. A fost desemnat cel mai bun fotbalist african în anul 2019 şi a câştigat titlul de golgheter al Premier League în sezonul 2018/2019. Cu Liverpool a cucerit Liga Campionilor, campionatul Angliei, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al cluburilor. La „cormorani” a venit de la Salzburg, cu care câştigase două campionate şi două cupe ale Austriei.
1. Mohamed Salah (mijlocaş ofensiv egiptean, 29 de ani, Liverpool) – cotă de piaţă 100 de milioane de euro. Are 75 de selecţii şi 44 de goluri marcate pentru naţionala „faraonilor”. Lista distincţiilor este lungă: fotbalistul anului în 2012/2013 (Basel), 2015/2016 (AS Roma), 2017/2018 şi 2020/2021 (Liverpool), golgheterul Premier League în 2017/2018 şi 2018/2019, golgheterul preliminariilor Cupei Mondiale, zona africană, în 2016/2017. Este de două ori campion al Angliei, cu Liverpool şi Chelsea, câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool, al Cupei Ligii Angliei cu Chelsea, dublu campion al Elveţiei cu Basel. A mai câştigat Campionatul Mondial al cluburilor şi Supercupa Europei în tricoul lui Liverpool.
Afla mai multe despre: pariuri