Adevărate lecţii de viaţă pe terenul de minifotbal. Povestea emoţionantă a jucătorului fără mâini

Mulţi dintre fanii dinamovişti îl cunosc pe Florin. Unii l-au cunoscut în galerie, prin deplasări sau în peluză, alţii îl ştiu de la magazinul clubului din "Ştefan cel Mare”, acolo unde este angajat. Copilăria lui Florin, ca a oricărui puşti, presărată cu multe amintiri frumoase, a rămas marcată în urma unei miuţe din cartier după care mulţi copii de seama lui se alegeau cu o julitură în genunchi sau în coate, de multe ori un trofeu şters cu rivanol şi scăldat de mustrările blajine şi tardive ale părinţilor speriaţi.

La 12 ani, destinul lui Florin a fost schimbat în timpul unui fotbal în spatele blocului pe un teren cu porţi din borduri şi cu minge de cauciuc. Balonul a fost trimis într-un transformator electric, iar Florin, fiind cel mai mic, a fost obligat, printr-o nescrisă ordine ierarhică din jocurile copilăriei, să meargă după minge. S-a electrocutat şi şi-a pierdut ambele braţe.

Anii au trecut şi au cicatrizat rana psihică, însă urmele fizice au rămas, Florin a fost condamnat să înveţe să trăiască altfel. Azi, după mai bine de 17 ani de la miuţa în care destinul s-a folosit de o minge pentru a-i schimba viaţa, Florin este un om normal, munceşte, foloseşte telefonul mobil, îşi creşte copilul, împachetează, scrie, flutură steagul lui Dinamo şi...aleargă după minge!

S-a înscris la Victory Cup, iar echipa sa, cum altfel, se numeşte Double D Bucureşti (Doar Dinamo Bucureşti). Florin este atacantul şi managerul formaţiei care ocupă locul 5 în Liga a III-a. Echipa condusă de cel considerat de colegi şi de adversari un monument de determinare în carne şi oase are sloganul DDB ştanţat pe echipamentul de joc.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Puştiul devenit bărbat a învăţat să supravieţuiască fără mâini, se luptă de la egal la egal cu adversarul pentru minge, îşi coordonează coechipierii din echipa din care mai fac parte, pe lângă fratele său, prietenii şi vecinii mai mari sau mai mici alături de care a copilărit în cartier. Ajuns la 29 de ani, vârsta sa fiind trecută pe spatele tricoului de joc, Florin Buricea spune, cu o demnitate uluitoare, că se poate trăi cât se poate de normal şi fără mâini, însă nu ar putea exista fără Dinamo şi fără fotbal.