You are here:

Adevăratul motiv pentru care N'Golo Kante a fost înlocuit în finala CM 2018. Ce probleme a avut mijlocaşul francez

Adevăratul motiv pentru care N'Golo Kante a fost înlocuit în finala CM 2018. Ce probleme a avut mijlocaşul francez

Cupa Mondială

Comentarii

Didier Deschamps a surprins în finala Cupei Mondiale când l-a înlocuit după numai 55 de minute de joc pe N'Golo Kante, unul dintre cei mai importanţi jucători ai Franţei. Se pare că în spatele deciziei selecţionerului francez a existat un motiv destul de solid.

Senzaţionalul mijlocaş de la Chelsea a fost schimbat în finala de la Moscova, la 10 minute de la reluare. Deschamps a decis să-l introducă în teren pe Steven Nzonzi, o decizie care a luat prin surprindere pe mai toată lumea.

S-a crezut iniţial că selecţionerul francez a renunţat la Kante pentru că mijlocaşul său fusese deja avertizat cu galben şi risca o eliminare. Le Parisien scrie însă că adevaratul motiv pentru care N'Golo a fost înlocuit de antrenorul său a fost o gastroenterită, care i-a afectat inclusiv prestaţia din timpul finalei.

În ciuda faptului că ştia de problemele medicale ale fotbalistului, Deschamps a riscat totuşi cu el şi l-a titularizat în finala contra Croaţiei. Fotbalistul n-a avut o prestaţie tocmai reuşită, iar cei de la L'Equipe l-au taxat acordându-i nota 3 pentru evoluţia din acest meci. 

 

 

N'Golo Kante a bifat 595 de minute la turneul final şi a reuşit să recupereze nu mai puţin de 61 de mingi pentru echipa lui Deschamps. Fotbalistul lui Chelsea a trimis un total de 365 de pase, dintre care 324 au fost reuşite. În şapte partide la turneul final, Kante a impresionat şi la numărul de kilometri alergaţi, totalizând 68.5 km dintre care 25.1 km în posesia Franţei. 

Afla mai multe despre: n'golo kantefranţacm 2018 

viewscnt
Articole similare