You are here:

Adi Mihalcea, prima reacţie după remiza cu CFR: "Uneori arătăm ca o echipă mică, ne este teamă de ceva"

Adi Mihalcea, prima reacţie după remiza cu CFR: "Uneori arătăm ca o echipă mică, ne este teamă de ceva"

CFR Cluj

Comentarii

După remiza cu CFR Cluj, Adi Mihalcea a subliniat că echipa a ratat ocazii importante şi trebuie să lege victorii pentru a-şi menţine poziţia.

CFR Cluj a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Au marcat Biliboc ’60 pentru CFR şi Coco ’50 (autogol) pentru UTA.

Adi Mihalcea, după partida de la Cluj: "Parcă ne lipseşte ceva"

După remiza cu CFR Cluj, Adi Mihalcea a recunoscut că echipa a ratat ocazii importante şi a subliniat necesitatea de a lega victorii. Antrenorul a admis că, deşi au un parcurs bun cu o singură înfrângere în zece etape, jucătorii trebuie să-şi depăşească temerile şi să-şi păstreze concentrarea pentru a menţine poziţia din clasament.

"Avem din 5 meciuri 4 pe care nu le pierdem, iar azi cred că am fi putut obţine mai mult. Deschidem scorul, avem încă două oportunităţi de a marca, iar pe contraatac, o greşeală colectivă ne costă şi primim gol.

E un punct câştigat contra vicecampioanei. Neapărat trebuie să legăm victorii. Muncim, facem lucruri bune, dar parcă ne lipseşte ceva. Uneori arătăm ca o echipă mică, ne este teamă de ceva. Cred că e vina mea că am spus la un moment dat că mi-ar plăcea să avem egaluri până la final, dar să mă ierte Dumnezeu, aş vrea şi victorii. 

Nu ştiu dacă au devenit mai pretenţioşi sau poate îşi doresc mai mult, dar le-am spus că nu putem avea totul dintr-o dată. Faptul că avem 10 meciuri jucate şi o singură înfrângere este un lucru bun. Cu Csíkszereda trebuie să facem tot posibilul să câştigăm. E un campionat surprinzător, nu mă aşteptam în vecii vecilor să fie clasamentul aşa. 

Sunt echipe care au câştigat puncte contra unor formaţii bune, iar noi ne numărăm printre ele, într-o mică măsură. Acum mă gândesc ce vom face pentru a menţine acelaşi ecart. Până în momentul de faţă avem un procentaj bun şi încercăm să muncim", a spus Adi Mihalcea.

Afla mai multe despre: cfr clujadi mihalceauta arad 

viewscnt
Articole similare