Adi Popa a avut un discurs dur după FC Voluntari - CFR Cluj 0-1. Fostul mijlocaş al FCSB-ului a fost autocritic şi spune că n-a fost deloc mulţumit de evoluţia pe care a avut-o.
Adi Popa s-a transferat la FC Voluntari după ce şi-a încheiat conturile cu FCSB. Mijlocaşul de 32 de ani a fost titular cu CFR Cluj şi a fost schimbat în minutul 85, după o evoluţie destul de ştearsă. La final, Adi Popa s-a declarat şi el nemulţumit de felul în care a jucat.
Adi Popa, discurs dur după meciul cu CFR Cluj: ”Nu asta este valoarea mea”
După meci, Adi Popa şi-a analizat jocul şi discursul a fost dur. Mijlocaşul dreapta spune că n-a fost deloc mulţumit de evoluţia sa şi susţine că pauza pe care a avut-o i-a afectat foarte mult forma:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am întâlnit o echipă bună, pragmatică, în formă bineînţeles... am încercat să obţinem minim un egal, dar experienţa lor şi pragmatismul lor, uneori şi valoarea, şi-au spus cuvântul. Prefer să mă axez pe jocul meu, să prind ritmul de meci cât mai repede, pentru că nu sunt mulţumit de ce am arătat în seara aceasta (n.r. aseară), nu asta e valoarea mea. Pauza aceasta de care am avut parte, de patru luni, clar m-a tras foarte mult înapoi”, a spus Adi Popa.
Adi Popa a făcut plângere contra FCSB-ului şi a câştigat
Mijlocaşul de 32 de ani a fost anul trecut în lotul FCSB-ului, echipă unde a cunoscut cea mai frumoasă parte a carierei, în mandatul lui Laurenţiu Reghecampf. Însă Adi Popa n-a primit prea mult şanse. În plus, când a venit pandemia de coronavirus, a fost trimis de Gigi Becali în şomaj tehnic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Adi Popa n-a renunţat însă şi a făcut o plângere contra fostului său club şi Comisia de Recurd din cadrul FRF i-a dat dreptate. Acum, FCSB trebuie să-i plătească o diferenţă de salariu de 45.000 de euro.
Afla mai multe despre: adi popa