CSM Bucureşti nu va mai juca duminică partida cu Rostov, din Liga Campionilor, după ce ruşii au anunţat că au un caz de Coronavirus în cadrul lotului şi, conform legilor din ţara ex-sovietică, nu mai pot face deplasarea la Bucureşti, fiind obligaţi să stea zece zile în izolare. Confruntarea va avea loc la o dată stabilită ulterior de forul european de handbal.
Vestea nu a picat deloc bine ”tigroaicelor”, care erau gata de duelul cu Rostov. CSM Bucureşti are un start perfect de sezon în Liga Campionilor, cu două victorii din două meciuri jucate, iar antrenorul Adi Vasile îşi punea mari speranţe că duminică fetele sale ar fi bifat-o pe a treia.
” Este un moment nepotrivit, suntem pe un trend foarte bun, avem mare încredere în noi, aşa că suntem trişti că nu se va juca acest meci. Am muncit mult pentru cele două victorii obţinute până acum în Liga Campionilor, mă bucur că am început astfel şi că demonstrăm pe teren multă calitate şi spirit de echipă. Echipa arată bine şi sunt foarte mulţumit de asta, raportat la perioada lungă în care nu s-a jucat handbal” – Adi Vasile, antrenor CSM Bucureşti.
”Tigroaicele” nu se culcă pe ureche şi iau fiecare meci pas cu pas, chiar dacă până acum nu le-a stat nimeni în cale.
”Avem în faţă o luptă lungă, un maraton...fiecare joc este extrem de important, acest format al Ligii Campionilor oferă mult echilibru şi, în acelaşi timp, se pot întâmpla surprize care răstoarnă ierarhia de moment” - Adi Vasile, antrenor CSM Bucureşti.
Se pregătesc pentru loturile naţionale
Cum meciul cu Rostov, din Liga Campionilor, nu se va mai disputa, cele mai multe dintre handbalistele de la CSM Bucureşti îşi vor muta punctul de interes către echipele naţionale. Doar şase dintre ”tigroaice” vor rămâne la Bucureşti în următoarea perioadă, restul se vor duce în pregătire cu formaţiile de seniori sau tineret ale ţărilor din care provin.
”Nemaiavând meciul, nu mai ţinem atât de ridicat nivelul de concentrare şi de adrenalină...nici nu trebuie să o facem, ar fi ceva artificial. Se va pleca la echipele naţionale, iar noi avem multe jucătoare la loturi, doar şase vor rămâne acasă şi vor avea un timp de respiro, dar se vor şi pregăti alături de Iulia şi Dragoş” - Adi Vasile, antrenor CSM Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adi vasile, csm bucuresti, liga campionilor