You are here:

Adi Vasile speră ca jucătoarele sale să obţină victoria pentru Cristina Neagu: "E o jucătoare care nu e uşor de înlocuit"

Adi Vasile speră ca jucătoarele sale să obţină victoria pentru Cristina Neagu: "E o jucătoare care nu e uşor de înlocuit"

Handbal

Comentarii

Antrenorul lui CSM Bucureşti, Adi Vasile, a declarat, înaintea plecării în Norvegia, pentru meciul cu Vipers, din Liga Campionilor, că speră ca echipa sa să obţină victoria, iar succesul să îi fie dedicat Cristinei Neagu, aflată în izolare după testarea pozitivă la SARS-COV-2.

Cu două victorii din două posibile şi lider al grupei A, CSM Bucureşti a plecat joi dimineaţă spre Norvegia, acolo unde va disputa, sâmbătă, duelul cu Vipers, neînvinsă şi ea.

Lotul CSM-ului este valid, însă absenţa căpitanului Cristina Neagu, aflată în izolare după testarea pozitivă la SARS-COV-2, va conta în confruntarea cu nordicele.

”Cristina Neagu nu este uşor de înlocuit în nicio circumstanţă. Ne dorim să reuşim o victorie în Norvegia şi să i-o dedicăm. Sper ca şi la testele din Norvegia toată lumea să fie negativă, aşa cum s-a întâmplat şi la precedentele 2-3 teste pe care le-am făcut în ultimele şapte zile”, a precizat antrenorul Adi Vasile înaintea plecării.

Şi pivotul Crina Pintea speră la victoria care să-i fie dedicată Cristinei: ”Îmi pare foarte rău de Cristina, suntem cu toţii cu sufletul alături de ea. Ca de obicei, va reveni pe teren mai puternică. Îmi doresc ca la finalul meciului cu Vipers să pot să-i spun că victoria este pentru ea. Toate suntem pregătite pentru meciul cu Vipers. Sunt măsuri sanitare speciale, fiecare ţară are regulile ei, ne vom supune cerinţelor. Sperăm că vom fi bine cu toţi şi apoi ne vom concentra doar la meci”.

La sosirea în Norvegia, delegaţia CSM Bucureşti va fi testată din nou, urmând să aştepte rezultatele în camerele de hotel.

”E o situaţie foarte dură a măsurilor de siguranţă sanitare din Norvegia, ajungem la prânz acolo, vom fi din nou testaţi, nu avem voie să ieşim din camerele de hotel până nu primim rezultatele, ceea ce va însemna o zi, iar acest lucru nu este tocmai potrivit pentru nişte sportivi înainte de meci. După, sperăm să avem ca şi până acum toate rezultatele negative şi să ne concentrăm pe meci. Va fi mult mai greu de gestionat decât o deplasare normală. Tot ce trebuie să gestionăm este statul prea mult în cameră, pentru că există riscul diminuării adrenalinei de dinaintea meciului şi va trebui să echilibrăm acest lucru foarte bine”, a explicat Adi Vasile.

Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, în direct la Telekom Sport 1. CSM Bucureşti are o partidă amânată, în deplasare cu Rostov-Don, din motive de Covid-19, dar şi în aceste condiţii este lider în grupa A (4 puncte).

Afla mai multe despre: csm bucuresti 

viewscnt
Articole similare