You are here:

Adio, dar rămân cu tine! Edi Iordănescu a oferit cel mai romantic refuz. Cine este favorit acum să o antreneze pe Petrolul Ploieşti

Adio, dar rămân cu tine! Edi Iordănescu a oferit cel mai romantic refuz. Cine este favorit acum să o antreneze pe Petrolul Ploieşti

Petrolul

Comentarii

Edi Iordănescu, în prezent antrenor liber de contract, a ţinut să lămurească informaţiile apărute în presă referitoare la posibilitatea de a o pregăti pe Petrolul Ploieşti.

Iordănescu Jr. a recunoscut, prin intermediul reţelelor de socializare, că au existat discuţii cu conducerea ploieştenilor în acest sens, doar că cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord.

Fiul lui Anghel Iordănescu a preferat să ţină motivele refuzului său confidenţiale, însă a lăsat să se înţeleagă că pe viitor este posibilă o colaborare cu Petrolul, având numai cuvinte de laudă la adresa suporterilor, clubului şi a conducerii formaţiei.

Petrolul Ploieşti, refuzată de Edi Iordănescu

”Ca să nu mai fie speculaţii: Au fost anumite contacte în ultima perioadă între mine şi clubul Petrolul. Am avut prilejul cu această ocazie să cunosc nişte oameni deosebiţi, în frunte cu Dl M. Mihailovici, Ceo Veolia România, cărora le mulţumesc pt maniera extrem de profesionistă şi echilibrată în care m-au abordat.

Mărturisesc că m-am simţit onorat de interesul arătat şi de încrederea avută în mine, prin rolul propus spre a-l avea în cadrul clubului şi în proiectul gândit !! Pt asta le mulţumesc public şi ţin să mulţumesc cel puţin la fel de mult suporterilor Petrolului pt dialogul avut şi căldura pe care am simţit-o din partea lor.

Dragostea lor pt Petrolul îmi este mai mult decât familiară şi mi-ar plăcea ca într-o zi, să reprezentăm şi apărăm împreună aceleaşi culori. Am reuşit o promovare ca şi jucator în tricoul Petrolului acum foarte mulţi ani şi astea sunt lucruri care nu se uită niciodată.

Din pacate nu s-a concretizat cu o colaborare în acest moment, motivele prefer să rămână confidenţiale. Voi rămâne atent la parcursul viitor al Petrolului şi bucuros dacă Petrolul va reuşi să-şi îndeplinească obiectivele propuse.”, a scris Edi Iordănescu, pe Facebook, sâmbătă.

Celelalte opţiuni de antrenor pentru Petrolul Ploieşti

Petrolul are de ales între mai multe nume de antrenori pentru stagiunea viitoare, în condiţiile în care Costel Enache nu va mai continua pe "Ilie Oană".

Cum sosirea lui Edward Iordănescu pare puţin probabilă, Petrolul s-a reorientat rapid. L-ar vrea pe Mihai Teja de la FC Voluntari, scrie Liga2.ro, dar şansele ca această mutare să se producă sunt foarte mici.

Astfel, oficialii ploieşteni ar fi pregătit alte două variante. Liviu Ciobotariu este una dintre ele, fostul selecţioner al Libanului prezentându-şi demisia luna trecută. Ciobotariu fusese numit selecţioner pe 3 iunie 2019 şi a pregătit naţionala libaneză timp de un an. A câştigat trei din cele zece meciuri disputate şi a remizat în alte trei. El a mai condus în cariera sa echipele Pandurii, Dinamo, CSMS Iaşi, ASA Târgu Mureş, Al Faisaly, Al Taee şi FC Botoşani. Liviu Ciobotariu este vicecampion al României ca antrenor în sezonul 2014-2015, cu formaţia din Târgu Mureş.

Celălalt nume de pe lista ploieştenilor este şi marele favorit al conducerii, conform surselor Telekom Sport. Viorel Moldovan, tehnicianul care a promovat-o în stagiunea trecută pe Chindia în Liga 1 este dorit la Ploieşti.

De asemenea, există negocieri şi cu Rapid, iar fanii giuleştenilor şi-au dat acordul pentru ca mutarea să se realizeze.

Afla mai multe despre: petrolul ploiestiedi iordănescu 

viewscnt
Articole similare