Unirea Slobozia a cedat la limită pe terenul celor de la Rapid, cu scorul de 2-1, într-o partidă a etapei a 25-a din Superliga.
Unirea Slobozia a fost la câteva minute distanţă de a obţine un punct pe terenul celor de la Rapid, însă, gazdele au reuşit să obţină toate cele trei puncte prin golul înscris de Dobre în prelungirile meciului. Yusov a deschis scorul în minutul 6 pentru formaţia lui Adrian Mihalcea. Kait a restabilit egalitatea până la pauză, iar în actul secund, ialomiţenii s-au apărat eroic în faţa atacurilor gazdelor.
Jucătorii lui Mihalcea au rezistat atacurilor giuleştenilor, până în ultimele minute ale prelungirilor. Schimbările efectuate de Marius Şumudică la pauza meciului au fost câştigătoare, iar Rapid a obţinut o victorie cu adevărat importată în vederea calificării în play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adrian Mihalcea: "Ne vom bate în continuare"
"Noi jucăm, am jucat şi cu Dinamo, ne ştim limitele. Înseamnă că au înţeles că ritmul la noi în campionat nu este foarte ridicat. Dacă ai voinţă şi ai şi putere poţi reuşi.
- Citește și
- Leo Grozavu pune presiune pe echipa sa după victoria cu Gloria Buzău: "Putem mult mai mult"
- Eugen Neagoe, semnal de alarmă după înfrângerea cu FC Botoşani: "Au făcut antrenament cu noi. E nevoie de un lot puternic"
- Ana Bogdan, prima româncă în turul doi la Transylvania Open. Urmează meciul Simona Halep - Lucia Bronzetti
- Veste rea pentru Real Madrid! Ghinionul continuă pentru fundaşul adus de la Bayern Munchen: "Va fi indisponibil"
- VIDEO | Şumudică s-a "crucit" după ratările atacanţilor săi. Cuvinte greu de reprodus folosite de antrenorul Rapidului
- OFICIAL | Experienţa din Spania s-a terminat! Fostul jucător al lui Dinamo nu s-a impus în Segunda Division
- Antrenorul lui Cagliari i-a făcut "portretul" lui Florinel Coman. Primele impresii: "A fost foarte bun"
- Campania de transferuri a lui Gigi Becali nu se opreşte. Oficialul din Superliga a confirmat mutarea: "Trebuie să semneze jucătorul"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: unirea slobozia, adrian mihalcea, rapid, superliga