FCU Craiova a fost exclusă din competiţiile organizate de FRF, din cauza problemelor financiare. Adrian Mititelu nu s-a putut abţine şi a trecut la acuzaţii grave.
Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis excluderea clubului FCU 1948 Craiova din toate competiţiile în curs şi retrogradarea în liga inferioară, ca urmare a problemelor financiare grave.
"În temeiul art. 85 alin. 1 lit. c din Regulamentul Disciplinar, se dispune excluderea din toate competiţiile în curs şi retrogradarea echipei în categoria inferioară a clubului FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB SA", a transmis FRF.
Adrian Mititelu trece la atac, după decizia Comisiei: "Astfel de nenorociţi au pus mâna pe Federaţie"
"E o decizie care nu are nicio valoare juridică. E o decizie dată de nişte impostori care au ocupat sediul Federaţiei şi pe care o vom ataca în instanţă. Instanţa o va anula fără probleme, pentru că este un act emanat de o comisie care este în afara legii. Deci, nu am nicio emoţie pe termen mediu şi lung. Este o chestiune de timp până când justiţia îşi va face treaba, pentru că o grupare criminală a pus mâna pe Federaţie şi o foloseşte după bunul plac.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După cum ştiţi, mie mi s-a furat un club de fotbal. Am fost blocat peste tot. Sunt foarte multe litigii pe rol între noi şi ei la instanţa de judecată, unele într-o fază foarte avansată. Iar prin chestia asta încearcă să pună presiune pe mine, să mă ducă în derizoriu. Decizia nu e definitivă, urmează să o atacăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Decizia CJUE e foarte clară. Avem acces la justiţie garantat, nu mai pot să ne trimită prin Elveţia, unde ne-au trimis atâţia ani de zile şi unde şi-au făcut ei jocurile.Asta nu înseamnă că nu vom mai juca în Liga 3. Decizia e supusă căilor de atac. Mâine vom face, la instanţa de judecată, o acţiune şi, săptâmna viitoare, vom cere suspendarea ei. Din câte am înţeles de la avocat, pentru cauze urgente, justiţia funcţionează. După decizia CJUE, deciziile federaţiilor sportive nu mai sunt definitive.
Ei asta nu vor să înţeleagă. Asta nu le convine, pentru că ei au creat un stat în stat. Ei au făcut nişte reguli şi şi-au numit judecătorii. Un clan care şi-a făcut regulile după bunul plac şi şi-a numit oamenii. Eu nu contest datoriile mele, dar acestea vin dintr-o sarabandă de probleme. Mi-au luat clubul în 2011, mi l-au devalizat, apoi mi-au creat o clonă în oraş, care nici acum nu e afiliată la Federaţie.
Eu, dacă nu aveam blocaje în oraş şi nu apărea o clonă care să-mi ia suporterii şi sponsorii, nu ajungeam în situaţia de neplată. Din păcate, am avut ghinionul să mă confrunt cu astfel de nenorociţi care au pus mâna pe Federaţie. Nişte neaveniţi, care, înainte să vină la Federaţie, n-au avut niciun serviciu. Dar ei ştiu că scadenţa nu mai durează mult, este la nivel de luni de zile, hai poate maximum un an. În concluzie, acea excludere nu este încă o excludere, ea poate fi. Nu spun că peste o lună nu poate fi. Dar, la ora actuală, echipa este încă în competiţie”, a declarat Adrian Mititelu, pentru ProSport.
Afla mai multe despre: fcu craiova, frf, adrian mititelu, retrogradat