Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FC Universitatea Craiova 1948, în ultimul meci al etapei a XXVI-a din Liga 1 Casa Pariurilor.
Adrian Mititelu Jr., un car de nervi după ce a pierdut derby-ul Olteniei. A dat vina pe arbitraj: ”Am jucat împotriva a 12 jucători”
Universitatea Craiova s-a impus în derby-ul Olteniei. Victoria rivalilor l-a făcut pe Adrian Mititelu Jr. să răbufnească. Preşedintele clubului U Craiova 1948 l-a criticat dur pe arbitrul partidei, Marcel Bîrsan.
”Rog toată suflarea alb-albastră să îşi dreagă amarul din seara aceasta cu satisfacţia că FC Universitatea Craiova 1948 a rămas dreaptă şi curată aşa cum a fost în toată existenţa ei de la înfiinţare şi până în prezent.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În seara aceasta am jucat împotriva a 12 jucători pe teren aşa cum de altfel ne-am obişnuit în acest campionat, iar ironia sorţii face că trebuia să jucăm împotriva a 10 jucatori încă din minutul 60. Am asistat la o execuţie în direct a arbitrului, pe care l-am contestat federalilor încă de acum două zile, aşa cum am procedat şi cu arbitrul Coza la meciul cu Farul Constanţa, însă fără niciun rezultat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
P.S. La mulţi ani, Gică Craioveanu! Am văzut că a dat lovitura de începere şi ca a împlinit 54 de ani, spre surprinderea mea. După aspectul fizic îl încadram undeva între 65 şi 70 de ani. Alcoolul dăuneaza grav sănătaţii, dar şi aspectului fizic, se pare”, a răbufnit pe reţelele de socializare Adrian Mititelu Jr.
După victoria cu U Craiova 1948, trupa lui Laurenţiu Reghecampf este aproape să-şi asigure prezenţa în play-off-ul Ligii 1 . Echipa patronată de Mihai Rotaru se află în acest moment pe locul 5 în clasament, cu 42 de puncte acumulate din 26 de jocuri disputate.
Afla mai multe despre: universitatea craiova, u craiova, adrian mititelu jr