You are here:

Adrian Mutu a anunţat că vrea să revină pe banca unei echipe: "Nu ştiu dacă vouă vă e dor de mine, dar mie îmi este dor să antrenez"

Adrian Mutu a anunţat că vrea să revină pe banca unei echipe: "Nu ştiu dacă vouă vă e dor de mine, dar mie îmi este dor să antrenez"

Fotbal

Comentarii

Adrian Mutu a declarat, marţi seara, la Gala Fotbalului Românesc, unde a primit premiul de excelenţă pentru întreaga activitate de fotbalist, că speră să preia conducerea unei echipe cât mai repede posibil, chiar în această iarnă, după pauza competiţională.

Mutu a precizat că nu contează dacă echipa pe care o va antrena este din ţară sau din străinătate, fiind dispus să se întoarcă în Superliga.

"Sper cât mai repede să revin pe bancă, mai sunt câteva săptămâni până se termină campionatul, până la acea mică pauză, şi sper să revin, pentru că îmi este dor. Nu ştiu dacă vouă vă e dor de mine, dar mie îmi este dor de a sta pe bancă.

Am antrenat şase ani consecutiv, trebuia să iau pauza asta imediat după Neftci, acum este binevenită această pauză. Mi-am reîncărcat bateriile şi sunt gata de muncă. Nu zic niciodată nu niciunei oferte, vom vedea ce va veni, să văd ce opţiuni am şi după aceea voi decide", a declarat Mutu.

În vârstă de 45 de ani, Mutu a antrenat în cariera sa echipa naţională de tineret a României, precum şi formaţiile FC Voluntari, FCU Craiova, Rapid, Neftci Baku şi CFR Cluj.

Adrian Mutu a participat, marţi, la Gala Fotbalului Românesc, eveniment din cadrul Bucharest Fashion Week, alături de alte personalităţi din lumea fotbalului.

Afla mai multe despre: mutu 

viewscnt
Articole similare