Adrian Mutu oferă dezvăluiri senzaţionale despre posibila revenire a lui Cristi Borcea la Dinamo.
Adrian Mutu are informaţii despre noul plan al lui Cristi Borcea. Fostul acţionar este gata să revină în Ştefan cel Mare după 12 ani. Acesta va mai lua cu el încă doi investitori foarte puternici financiar, iar planul urmează să fie pus în aplicare în vară.
„Cristi e ori Dinamo, ori nimic. Din ce am discutat eu cu el, mi-a dat impresia că este foarte deschis către Dinamo şi chiar o să se întâmple din vară.
Cristi împreună cu alţi doi oameni puternici de afaceri, români, vor prelua Dinamo din vară. Vor prelua toate acţiunile lui Dinamo, vorbim de Cristi şi doi oameni cu nume mare, puternici financiar.
Este doar un zvon pe care l-am auzit, dar îmi permit să zic de Cristi, suntem prieteni. Aşa se aude!”, a spus Adrian Mutu, la Fanatik.ro.
După startul surprinzător de sezon, echipa din Ştefan cel Mare atrage din nou investitori. Anul trecut, echipa lui Kopic s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă, iar mai apoi a trecut de barajul cu FC Csikszereda Miercurea Ciuc.
Prin victoria obţinută în ultima etapă la Ploieşti, Dinamo a urcat pe locul trei, cu 28 de puncte, la egalitate de puncte cu CFR Cluj. În următoarea etapă, dinamoviştii primesc vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, pe data de 30 noiembrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi borcea, dinamo, adrian mutu