Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Adrian Mutu, discurs motivator pentru fotbaliştii de la U21 înaintea debutului la EURO: "Nu vă stă nimeni în faţă. Echipa naţională e altceva!"

Adrian Mutu, discurs motivator pentru fotbaliştii de la U21 înaintea debutului la EURO: "Nu vă stă nimeni în faţă. Echipa naţională e altceva!"

Echipa națională

Comentarii

Adrian Mutu (42 de ani), selecţionerul naţionalei de tineret a României, le-a ţinut un discurs jucătorilor de la U21 înainte de plecarea spre Campionatul European. Tricolorii sub 21 de ani au pe umeri presiunea rezultatului foarte bun făcut de Puşcaş, Radu & Co. în Italia, iar "Briliantul" a încercat să-şi "bage-n priză" jucătorii înaintea startului grupelor turneului final.

Discursul lui Adrian Mutu pentru jucătorii naţionalei U21 înaintea debutului la EURO 2021

Mutu le-a transmis jucătorilor să uite de echipele de club cât timp sunt convocaţi sub tricolori şi le-a insuflat moral prin discursul său. Selecţionerul şi-a motivat fotbaliştii şi le-a spus că nu le poate sta nimeni în faţă la EURO dacă sunt concentraţi şi vor da totul pe teren.

"Ştiu că veniţi din momente diferite, unii sunteţi euforici, daţi goluri la echipele de club, alţii, mai puţin, nu aveţi victorii sau nu prea jucaţi. De aceea, toate lucrurile acestea, pozitive şi negative, trebuie lăsate la această poartă, nu contează. Under 21 e altceva, Campionatul European e unic, îţi dă multă responsabilitate şi mult mai mare importanţă.

O să vedeţi ce se întâmplă dacă o să avem rezultatele pe care ni le dorim. Importanţa voastră, ca jucători de fotbal, nu stă în perioada de formă actuală, stă în constanţă şi trofee. Când unul te măsoară ce faci, se uita ori pe statistică, ori la câte trofee ai. Dacă nu ai sau nu e importantă, o să fii doar un jucător de fotbal. Încrederea mea în voi este dincolo de cer.

Cu cât aveţi mai multe rezultate, cu atât pretenţiile cresc şi trebuie să munceşti mai mult. Lăsaţi totul deoparte, concentraţi-vă pentru că a ieşi din grupe e un obiectiv intermediar la obiectivul nostru principal. A merge la EURO nu înseamnă a ne duce în vacanţă şi ne simţim împliniţi, ne ducem acolo şi gata.

Atitudinea voastră trebuie să fie din ce în ce mai bună, concentrarea să fie din ce în ce mai mare, pentru că adversarii vor fi pe măsură. Voi sunteţi buni, dar şi ei sunt buni. Nu mai jucăm cu Malta, nu mai jucăm cu Finlanda. Aici avem echipe ca noi, iar eu ştiu că sunteţi în stare să arătaţi că sunteţi cei mai buni. E un moment unic Europeanul ăsta, la categoria asta de vârstă şi sper ca pe viitor să fiţi la echipa naţională mare.

Concentraţi-vă, adunaţi-vă, pentru că acolo suntem România, dar echipa o formăm noi, voi o formaţi. Şi nu uitaţi că sunteţi cei mai buni! Noi când suntem concentraţi şi avem atitudine, batem pe oricine. Credeţi-mă că nu vă stă nimeni în faţă. Mai aveţi câteva minute până vă duceţi acolo. Lăsaţi tot, echipele de club, pentru că aici e echipa naţională a României. E altceva, e mult peste!", le-a spus Adrian Mutu.

România debutează la EURO 2021

Adrian Mutu a anunţat lotul României U21 pentru Campionatul European din Ungaria şi Slovenia, iar tricolorii mici vor debuta la turneul final pe 24 martie, de la ora 22:00, împotriva Olandei. România va mai juca împotriva Ungariei, pe 27 martie, de la ora 19:00, iar pe 30 martie, tot de la 19:00, va avea loc meciul contra Germaniei U21. Faza grupelor se dispută acum, în martie, în timp ce semifinalele şi finala sunt programate între 31 mai şi 6 iunie.

Afla mai multe despre: adrian mutudiscurseuro 2021romania u21 

viewscnt
Articole similare