Adrian Mutu este tot mai aproape de revenirea pe banca tehnică, la doar două luni de la despărţirea de FC U Craiova 1948.
Rămasă fără antrenor, după despărţirea de Joao Janeiro, Kisvarda este în discuţii avansate cu Adrian Mutu. De altfel, fostul selecţioner al României U21 a fost prezent, duminică seara, la meciul câştigat de clubul care îl doreşte, scor 2-1, în faţa celor de la MOL.
"Primul lucru a fost să văd cum este fotbalul din Ungaria. Mă bucur că echipa este pe locul doi şi sunt interesant de acest post. Totul este în regulă aici, condiţiile sunt foarte bune. În ceea ce priveşte oraşul, nu este cel mai mare, dar pentru cei care iubesc oraşul nu contează acest lucru. Sigur că mă văd antrenor aici, altfel n-aş mai fi venit, dar vom vedea ce îmi rezervă viitorul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut o întâlnire cu directorul sportiv Attila Revesz, am discutat lucruri profesionale, despre cum vedem fotbalul. El şi-a spus opinia, eu i-am explicat cum văd fotbalul, iar acum vom continua discuţiile dacă este enecesar" , a declarat Adrian Mutu, conform site-ului oficial al clubului Kisvarda.
- Kisvarda este pe locul secund în campionatul Ungariei, la două puncte în spatele liderului Ferencvaros, care are şi un meci mai puţin disputat
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mutu