You are here:

Adrian Şut a explicat de ce a ales să plece de la FCSB şi să semneze cu Al-Ain: "Sunt nerăbdător”

Adrian Şut a explicat de ce a ales să plece de la FCSB şi să semneze cu Al-Ain: "Sunt nerăbdător”

Stranieri

Comentarii

Adrian Şut a semnat cu Al-Ain şi a oferit primele declaraţii în tricoul noii sale echipe.

Adrian Şut a prins un transfer important în această iarnă. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani merge la Al-Ain, una dintre cele mai titrate echipe ale campionatului din Emiratele Arabe Unite. 1.5 milioane de euro vor încasa cei de la FCSB în schimbul mijlocaşului adus în urmă cu şase ani de la Academica Clinceni.

  • La noua sa echipă, Adrian Şut este aşteptat să primească un salariu de aproximativ un milion de euro pe sezon. 
  • Conform Transfermarkt, mijlocaşul este evaluat la 3,8 milioane de euro.

Şut a numit motivul pentru care a ales să plece din Superliga: "Aveam nevoie"

"Prima dată când agentul meu mi-a zis de ofertă i-am zis că trebuie să mergem la cel mai mare club din Emirate, cu cele mai multe trofee. După 5 ani şi jumătate la FCSB aveam nevoie de o nouă provocare. Vreau să câştig multe trofee. Am câştigat multe trofee şi în România. Sunt nerăbdător să încep munca aici. Am venit să dau totul pentru echipă, să ajut, sunt un jucător de echipă. Îmi pun inima pe teren pentru echipă. Voi face orice pentru victorii şi trofee.

A fost incredibil când am ajuns aici. I-am spus agentului meu că trebuie să vin aici neapărat. Sunt foarte fericit că sunt aici. Vreau o nouă provocare în viaţa mea, să văd o nouă cultură. Mă simt foarte bine. Am mai fost în Dubai, înainte, şi mi-au plăcut oamenii. Am venit aici şi am văzut un oraş frumos, oameni frumoşi. Le mulţumesc suporterilor că sunt alături de acest club. Sper să fim cu toţii fericiţi la final.

Mentalitatea mea este foarte puternică şi asta cred că m-a ajutat în carieră până acum. Aştept să mă antrenez, să joc, să câştig meciurile!”, a spus Adrian Şut la prezentarea sa oficială la Al-Ain.

 

Afla mai multe despre: adi şutal-ainemiratele arabe unite 

viewscnt
Articole similare