Suflarea roş-albastră se pregăteşte de sărbătoare. Deja campioană, FCSB o înfruntă pe Universitatea Craiova pe un stadion sold out, iar la final petrecerea poate începe.
FCSB a devenit matematic campioană acum o săptămână. A fost timp suficient pentru a organiza o petrecere în toată regula. Mai întâi pe Arena Naţională, unde se vor înmâna medaliile şi trofeul, apoi în Piaţa Constituţiei.
"Data trecută eram accidentat, eram în cârje şi n-am putut petrece foarte mult, dar cu siguranţă acum voi lua parte la petrecere cum trebuie", a spus Mihai Popescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Valentin Creţu a dat verdictul: "Trebuie să te bucuri la maximum, viaţa trece repede şi cu asta ramai. Cu bucuriile, petrecerile, cu ce ai făcut acolo. Colegii îţi aduci aminte peste ani, eu aşa văd, aşa sunt eu. Chiar ne-am distrat bine şi sezonul trecut, şi sezonul ăsta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Adrian Şut sărbătoreşte încă un titlu în România.
"Nu avem nimic pregătit. Daca o să vină ceva spontan, dar acea glumă a fost făcută mai mult pentru că Albu, fostul meu coleg de la Clinceni, a început să facă el glume, să zică că o să vină pe locul 1 şi eu, fiind coleg cu el, am vrut să răspund oarecum", a spus mijlocaşul de la FCSB.
Afla mai multe despre: adrian sut, petrecere titlu fcsb, fc universitatea craiova