Adebayo Akinfenwa (38 de ani) este dorit în cea mai importantă promoţie de wrestling din lume. WWE negociază cu fotbalistul englez, care a lansat deja provocări către cei mai buni luptători din lume.
La 1.80m şi 102 kilograme, Adebayo Akinfenwa are toate şansele să facă o impresie bună în wrestling.
„Am primit câteva telefoane legate de acest subiect. Voi analiza oferta. Poate fi da sau poate fi nu. Nu pot spune care sunt şansele ca această mutare să aibă loc, dar ce pot spune e că îmi place wrestlingul, aşa că... Fiţi pe fază”, a declarat Akinfenwa pentru talkSPORT.
Atacantul care mai are contract cu Wycombe (Championship) până în vara anului viitor a avut deja un prim schimb de replici cu campionul WWE, Drew McIntyre.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Am un mesaj pentru toţi cei din Raw, SmackDown şi chiar pentru patronul Vince McMahon”, a scris Akinfenwa pe Twitter. Replica lui McIntyre nu a întârziat să apară. Scoţianul e un mare microbist şi suporter al lui Rangers: „Wycombe te-a dat deja afară? Am să vorbesc cu Vince şi am să îţi dau un mesaj pe Whats App”, a fost răspunsul campionului WWE.
Wycombe already done with you?Tell you what since you want in on the #WWEDraft I’ll have a word with “Commissioner” Vince & “hit you up on the WhatsApp” https://t.co/mE1ii1ZLCA
— Drew McIntyre (@DMcIntyreWWE) October 8, 2020
Poreclit „Bestia”, Akinfenwa are o problemă din cauza nickname-ului şi cu fostul campion mondial din WWE şi UFC, Brock Lesnar, intitulat tot „Bestia”: „Văd că tot mai mulţi oameni îşi spune 'The Beast' sau 'Beast Mode', dar nu poate exista decât o singură bestie”.
Până să ajungă în WWE, englezul cu origini nigeriene l-a ameninţat în trecut pe un alt dur din fotbal, Sergio Ramos.
Mare fan Liverpool l-a ameninţat pe căpitanul Realului după finala Ligii Campionilor pierdută în 2018, scor 1-3: „Liverpool, nu îşi face griji. Îţi voi păzi mereu spatele! Sergio Ramos? Sper să nu ne întâlnim vreodată...”, a fost mesajul postat după meci de atacantul lui Wycombe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Don’t worry Liverpool FC I will always have your back. #YNWA #WeInThisTogether #SometimesYouHave2Smile #BeastMode pic.twitter.com/2aaYtffSMs
— daRealAAkinfenwa (@daRealAkinfenwa) June 6, 2018
Tim Wiese a trecut şi el prin WWE
În cazul în care va semna cu WWE, Akinfenwa va deveni al doilea nume important din fotbal care face tranziţia către wrestling. În perioada 2014-2016, sub contract cu compania lui Vince McMahon s-a aflat şi fostul internaţional german, portarul Tim Wiese. Goalkeeperul care s-a consacrat la Werder Bremen şi-a făcut debutul în ring pe 3 noiembrie 2016, atunci când a făcut echipă cu Cesaro şi Sheamus, cei trei învingându-i pe Primo, Epico şi Bo Dallas.