Echipa Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a pierdut, duminică, primul meci pe care l-a disputat în noua ediţie a campionatului Ucrainei, scor 0-3 cu Dnipro 1.
”Ai 77 de ani, ce vrei să mai faci?”. Fostul selecţioner al Ucrainei l-a atacat dur pe Mircea Lucescu
În partida disputată la Lviv, Dinamo Kiev a fost echipa gazdă, însă meciul a fost câştigat de Dnipro 1, care a marcat prin Sarapiy (min. 43), Pihalenok (min. 55) şi Rubchynskyi (min. 90).
Presat de situaţia grea a echipei, care suferă la fel ca tot sportul şi societatea din Ucraina din cauza războiului, rămas fără mulţi jucători străini speriaţi de situaţia din ţară şi trimis în grupele Europa League, după ce a pierdut play-off-ul de Liga Campionilor cu Benfica, Mircea Lucescu a erupt în ultimul conferinţă de presă.
Myron Markevych, un fost antrenor şi fost selecţioner al reprezentativei fotbalistice din Ucraina, l-a pus la zid pe Lucescu după ultima reacţie.
„E bine că a fost doar 0-3, nu 0-8. Dinamo Kiev este o echipă aflată în degradare. Este o ruşine, nu pot arăta atât de rău. Nu ştiu ce se întâmplă acolo, dar cred că schimbarea trebuie să vină în primul rând la nivelul conducerii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamo Kiev este mândria naţională a Ucrainei. La fel precum mulţi fani ai echipei, am rămas fără cuvinte după acest eşec. Au fost umiliţi de o echipă care s-a strâns de curând. Nu ştiu la ce se gândesc jucătorii, poate la un transfer.
Mă uit la Lucescu: ai 77 de ani, ce vrei să mai faci, vrei să ajungi să te scapi pe tine, pe bancă? Daţi-l afară, vă faceţi de râs! Nu ştiu dacă sunt în stare să bată şi o echipă de veterani, cu jocul acesta. E ruşinos.”, au fost cuvintele lui Myron Markevych, potrivit sport.ua.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu