FC Botoşani a câştigat cu trudă partida de la Voluntari. Condusă cu 1-0 de ultima clasată, echipa lui Marius Croitoru a reuşit să întoarcă rezultatul şi să se impună cu 2-1. A fost prima victorie a moldovenilor după o secetă de două meciuri, lucru care l-a mulţumit enorm pe antrenorul oaspeţilor.
Victoria de la Voluntari a fost a cincea a sezonului pentru FC Botoşani, care are acum a ajuns la cota 22 în ceea ce priveşte numărul punctelor din Liga 1.
"Cât poţi să înduri ca antrenor, să ai ocazii şi la două minute să iei gol. Problema mare a mea a fost atitudinea lor din prima repriză, Pe mine mă satisface ca fundaşii centrali să nu ia gol. Cum au greşit, săracii, în prima repriză, la golul celor de la Voluntari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Practic, fără presiune, dau o pasă greşită şi iau gol. I-am spus că se poate întâmpla, pe mine mă interesează personalitatea lui. Pe mine mă interesează ca fotbalistul, după ce greşeşte, să nu cadă. Aici se face diferenţa între fotbaliştii care au pedigree şi fotbaliştii care joacă cu Pampers.
Mie nu îmi este teamă, îmi este teamă de echipele care vin şi se pun pe două linii, pentru că este foarte greu să joci. Aşa, jucăm cu Steaua, care nu cred că vine să se pună pe două liniii cu noi, jucăm cu Mediaş, cu Craiova, cu Viitorul... Sper ca aceste meciuri să fie plăcute spectatorului şi mulţumitoare pentru mine.
Dacă mai trăiesc ce am trăit astăzi, cu emoţiile pe care le-am avut, cu ratări singur cu portarul şi să iau gol din fază fixă... ce poţi să mai faci ca antrenor!? Câte poţi să mai duci!?", a declarat antrenorul Marius Croitoru la finalul meciului FC Voluntari - FC Botoşani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.