You are here:

Alarmă înainte de România - Bosnia. Adversarii au pus degetul pe rană. Şase vedete îi dau bătăi de cap lui Hagi

Alarmă înainte de România - Bosnia. Adversarii au pus degetul pe rană. Şase vedete îi dau bătăi de cap lui Hagi

Echipa națională

Comentarii

Presa din Bosnia trage un semnal de alarmă înaintea duelului cu România şi scoate în evidenţă problemele cu care se confruntă selecţionerul Gică Hagi.

Selecţionerul Hagi, probleme înainte de meciul cu Bosnia

Presa din Bosnia şi Herţegovina a remarcat problemele cu care se confruntă Gică Hagi înaintea duelului cu România, programat pe 28 septembrie.

Jurnaliştii de la ZenicaInfo au evidenţiat situaţia a şase jucători importanţi ai tricolorilor: Dennis Man, Darius Olaru, Florinel Coman, Daniel Bîrligea, Ianis Hagi şi Valentin Mihăilă, fotbalişti care nu reuşesc să strângă suficiente minute la echipele lor de club.

”Selecţionerul României are probleme înaintea duelului cu Bosnia: Şase staruri îi dau bătăi de cap”, au titrat bosniacii.

”România va disputa patru meciuri în Liga Naţiunilor, iar selecţionerul Gheorghe Hagi are deja motive de îngrijorare. Hagi a anunţat o listă preliminară de 48 de jucători pentru următoarele partide, însă mai mulţi dintre fotbaliştii de la care are cele mai mari aşteptări nu beneficiază în prezent de minutele necesare la echipele lor de club.

Printre aceştia se numără Dennis Man, Darius Olaru, Florinel Coman, Daniel Bîrligea, Ianis Hagi şi Valentin Mihăilă. Toţi au avut sau ar trebui să aibă un rol important în naţionala României, însă în acest moment niciunul nu este un titular incontestabil la echipa sa de club.

Situaţia este cu atât mai neplăcută pentru Hagi cu cât, după revenirea pe banca naţionalei, selecţionerul a subliniat că minutele jucate la club reprezintă unul dintre criteriile importante în alegerea jucătorilor convocaţi. Acum, tocmai acest criteriu s-ar putea transforma într-o problemă pentru selecţioner”, au scris jurnaliştii din Bosnia.

România va întâlni Suedia pe 25 septembrie, Bosnia pe 28 septembrie, Polonia pe 2 octombrie şi din nou Suedia pe 5 octombrie.

Afla mai multe despre: romaniagica hagiechipa nationala 

viewscnt
Articole similare