You are here:

Alarmă la FC Barcelona. Ousmane Dembele s-a accidentat din nou! Cât va lipsi francezul de pe teren

Alarmă la FC Barcelona. Ousmane Dembele s-a accidentat din nou! Cât va lipsi francezul de pe teren

FC Barcelona

Comentarii

Ousmane Dembele (23 de ani) s-a accidentat în meciul Cadiz - Barcelona 2-1 şi va fi indisponibil pentru următoarele săptămâni. Barcelona a anunţat oficial accidentarea.

Francezul Dembele a intrat de pe bancă în înfrângerea suferită de Barcelona în deplasare la Cadiz, 1-2, şi s-a ales cu o accidentare la coapsa piciorului drept. FC Barcelona a anunţat că atacantul cumpărat de la Borussia Dortmund în 2017 s-a "rupt", dar nu a precizat nimic legat de perioada de indisponibilitatea a acestuia.

Totuşi, conform surselor presei apropiate de clubul catalan, Ousmane Dembele va absenta între două şi trei săptămâni de pe gazon după accidentarea la coapsă.

Coşmarul accidentărilor continuă pentru Ousmane Dembele!

Barcelona l-a transferat pe Ousmane Dembele în vara lui 2017 de la Borussia Dortmund în schimbul a 130 milioane de euro, însă starul francez a stat mai mult accidentat decât a jucat pentru formaţia blaugrana. Dembele a suferit o mulţime de accidentări grave la FC Barcelona, care l-au făcut să întârzie să-şi arate potenţialul. De când s-a transferat pe Camp Nou, campionul mondial a suferit nu mai puţin de zece accidentări, aceasta fiind a 11-a. La ultima, Dembele a stat departe de gazon nu mai puţin de 6 luni, când a suferit o ruptură completă a tendonului proximal al bicepsului femural de la piciorul drept.

Ousmane Dembele a jucat 86 de meciuri la FC Barcelona din 2017 şi până în prezent, trecându-şi în cont 23 de goluri şi 18 pase de gol.

Afla mai multe despre: ousmane dembeleaccidentarefc barcelona 

viewscnt
Articole similare