Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 1 mondial, l-a învins, duminică, pe sârbul Novak Djokovic, cap de serie 4, şi a câştigat Australian Open pentru prima oară. Spaniolul a ajuns la 7 titluri de Grand Slam în carieră.
Alcaraz, 22 de ani, a trecut de sârbul de 38 de ani, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, 7-5 după un meci care a durat trei ore şi două minute.
Numărul 1 mondial mai are în palmares două titluri la Roland Garros (2024, 2025), două la Wimbledon (2023, 2024) şi două la US Open (2022, 2025).
Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător care câştigă toate cele patru turnee de Grand Slam
La 22 de ani şi 272 de zile, spaniolul Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător care a reuşit să se impună la toate cele patru turnee de Grand Slam.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alcaraz este acum de şapte ori campion de Grand Slam la simplu, egalându-i pe John McEnroe şi Mats Wilander, în clasamentul all-time.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Victoria spaniolului la Melbourne a confirmat dominaţia pe care el şi marele său rival Jannik Sinner au exercitat-o asupra turneelor majore în ultimii ani: cei doi au câştigat împreună ultimele nouă titluri de Grand Slam, după triumful lui Novak Djokovic la US Open 2023.
Sârbul de 38 de ani, învinsul lui Alcaraz de duminică, a ratat şansa de a obţine al 25-lea titlu de Grand Slam din carieră.
What were you doing at 22? pic.twitter.com/eQJsyoHAEV
— #AusOpen (@AustralianOpen) February 1, 2026








