You are here:

Alcaraz se dezice de acţiunile sindicatului lui Djokovic în războiul cu ATP şi WTA: "Nu susţin nimic, chiar sunt surprins"

Alcaraz se dezice de acţiunile sindicatului lui Djokovic în războiul cu ATP şi WTA: "Nu susţin nimic, chiar sunt surprins"

Tenis

Comentarii

Carlos Alcaraz a indicat că nu sprijină acţiunea în justiţie lansată împotriva ATP şi WTA de către alţi jucători, în frunte cu sârbul Novak Djokovic, declarând că a fost 'surprins' de această iniţiativă, informează AFP.

"Sincer, m-a surprins pentru că nimeni nu mi-a spus nimic şi am aflat despre acest lucru pe reţelele de socializare", a declarat jucătorul spaniol, al doilea favorit al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami.

Acţiunea în justiţie a fost anunţată printr-un comunicat de PTPA, un sindicat al jucătorilor cofondat de Djokovic, câştigătorul a 24 de titluri de Mare Şlem, şi de canadianul Vasek Pospisil.

În susţinerea plângerii sale, PTPA citează şi o declaraţie a lui Alcaraz, făcută în timpul unei conferinţe de presă, în care ibericul critică în special ritmul turneelor.

"Am văzut că au folosit lucruri pe care le-aş fi spus într-o conferinţă de presă şi nu am ştiut. Nu susţin această scrisoare pentru că, aşa cum am spus, nu ştiam nimic despre ea" , a adăugat Alcaraz.

PTPA, un sindicat creat în 2019, acuză organismele care guvernează sportul alb de 'abuzuri sistemice, practici anticoncurenţiale şi ignorarea flagrantă a bunăstării jucătorilor, care au persistat timp de decenii''.

Plângerea vizează asociaţiile care gestionează circuitele masculin (ATP) şi feminin (WTA), precum şi Federaţia internaţională de tenis (ITF) şi Agenţia internaţională pentru integritatea tenisului (ITIA), despre care sindicatul afirmă că 'funcţionează ca un cartel'.

În răspunsul său, ATP a precizat că respinge cu 'fermitate' premisa care stă la baza 'reclamaţiilor PTPA' şi consideră cazul 'complet lipsit de fond' şi, prin urmare, îşi va apăra 'cu fermitate poziţia'.

WTA consideră la rândul ei 'regretabilă' ofensiva judiciară a sindicatului şi promis că va da un răspuns pe măsură acestei iniţiative.

Afla mai multe despre: alcaraz 

viewscnt
Articole similare