You are here:

Alegeri cu uşile închise la FRT. Jurnaliştii au fost rugaţi să părăsească sala

Alegeri cu uşile închise la FRT. Jurnaliştii au fost rugaţi să părăsească sala

Tenis

Comentarii

George Cosac se pregăteşte să fie reales preşedinte aL FR de Tenis într-un mod în care nu o sa-i facă deloc cinste şi într-un context care nu are nicio legătură cu sportul şi transparenţa şi ne duce mai degrabă cu mintea la ”marţea neagră”.

Conform surselor Telekom Sport, Marius Vecerdea nu s-a mai prezentat, astăzi, la alegerile pentru preşedenţia FRT, deoarece ar fi primit ameninţări. Cosac a rămas, astfel, singurul candidat la preşedenţia FRT.

Presa a fost invitată să părăsească încăperea, iar adunarea se desfăşoară în spatele uşilor închise, acestea fiind ”apărate” de bodyguarzi.

Ca o noutate faţă de alegerile trecute, Alina Tecşor, căpitanul-nejucător al echipei de FedCup a României va candida pentru funcţia de Vicepreşedinte.

La adunarea precedentă FRT, directorul direcţiei juridice a MTS, Dacian Vicenţiu Stan, anunţase că din punctul de vedere al ministerului la adunare au drept de vot doar cei 54 de membri afiliaţi înscrişi în registrul sportiv al MTS şi în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, care au rămas 53 după pierderea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) de către unul dintre membrii fondatori. În urma celor declarate de Dacian Vicenţiu Stan, Adunarea Generală a FR de Tenis a fost considerată nestatutară, iar alegerile au fost reprogramate pentru astăzi.

CITEŞTE ŞI:

Afla mai multe despre: tenisfrtgeoge cosac,  

viewscnt
Articole similare