Novak Djokovic s-a declarat ''îngrijorat' de starea genunchiului său drept, operat în luna iunie, după ce a simţit "o durere intensă" în timpul victoriei obţinute în faţa grecului Stefanos Titsipas, cu 6-3, 7-5 (7/3), în sferturile de finală ale turneului olimpic de la Roland Garros.
"Nu vă pot da informaţii exacte pentru că nu le am. Am nevoie de un examen medical şi apoi vom vedea", a spus ''Nole''. "Trebuie să joc vineri la 19:00, ceea ce îmi oferă ceva timp. Sper că va fi posibil.
Am simţit o durere intensă la începutul celui de-al doilea set, ceea ce m-a deranjat timp de două sau trei game-uri. S-a calmat parţial datorită antiinflamatoarelor, dar acest efect se va estompa. Voi avea atunci o idee mai precisă", a mai spus Djokovic.
Condus cu 4-0 în setul al doilea, Djokovic a reuşit totuşi să revină şi să se impună în tiebreak, pentru a-şi asigura locul în ultimul careu la JO 2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sârbul trebuie să-l înfrunte vineri pe italianul Lorenzo Musetti, numărul 16 mondial, pe care l-a învins recent în aceeaşi fază la Wimbledon, înainte de a pierde finala cu spaniolul Carlos Alcaraz.
Novak Djokovic a revenit atunci în competiţie după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la menisc în urma unei accidentări contractate în timpul turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, unde a fost nevoit să se retragă înaintea sferturilor de finală.
Deţinător al recordului de titluri de Grand Slam (24), sârbul nu a câştigat niciodată aurul olimpic, unul dintre obiectivele sale majore pentru finalul carierei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: djokovic