You are here:

Alertă la CFR Cluj! Damjan Djokovic, anchetat pentru pariuri. Juristul clubului, vizat şi el de investigaţie

Alertă la CFR Cluj! Damjan Djokovic, anchetat pentru pariuri. Juristul clubului, vizat şi el de investigaţie

CFR Cluj

Comentarii

Damjan Djokovic (36 de ani), veteranul croat al celor de la CFR Cluj, este vizat de o anchetă a Departamentului de Integritate şi Antifraudă din cadrul FRF privind o presupusă trucare a unui meci.

Unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria recentă a formaţiei din Gruia este în mijlocul unui scandal de proporţii după ancheta Federaţiei Române de Fotbal. Alături de juristul grupării din Gruia, Ioan Ivaşcu, Djokovic este anchetat pentru trucare de meciuri. În cazul croatului, acesta ar fi luat în mod intenţionat un cartonaş galben în partida disputată de CFR Cluj în deplasare, pe terenul celor de la FC Botoşani, în luna decembrie a anului trecut.

VIDEO | Faza cartonaşului galben primit de Djokovic

Cei doi se regăsesc într-un document publicat de Federaţia Română de Fotbal, iar termenul din dosar este pe 27 iulie.

Patronul clubului, Nelu Varga, a oferit o reacţie după aflarea veştii. Finanţatorul „feroviarilor” nu vrea să aibă de-a face cu o asemenea situaţie şi este dispus să întrerupă înţelegerea dintre CFR Cluj şi Damjan Djokovic, dacă acuzaţiile se vor dovedi reale.

"Dacă a greşit, îl dăm afară! Reziliem imediat contractul. Vrem să ne distanţăm de aşa ceva. Nu stăm la discuţii! Cine greşeşte plăteşte", a declarat Nelu Varga, conform GSP.

Djokovic a evoluat în peste 230 de meciuri pentru CFR Cluj, dar a mai jucat şi la Rapid sau FCSB, în timpul experienţei sale în România.

Cvintuplul campion al Superligii a început fotbalul în Olanda, la Haaglandia. A mai jucat pentru ADO Den Haag, Excelsior U19, Sparta Rotterdam U19, Spartak Trnava, Monza, Cesena, Bologna, Livorno, Ajaccio, Greuther Furth, Spezia, Rijeka, Rizespor, Adana Demirspor şi Al-Raed.

Afla mai multe despre: cfr clujdamjan djokovic 

viewscnt
Articole similare