CFR Cluj a trecut cu bine peste meciul cu Sepsi şi s-a impus cu 2-1. În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Dan Petrescu a venit la un punct în spatele liderului Farul Constanţa, care joacă luni pe terenul FCSB-ului.
CFR Cluj a obţinut prima victorie în play-off-ul actualului sezon din Superligă, scor 2-1, cu Sepsi, după ce în primele trei etape disputate a înregistrat trei remize.
Astfel, campioana României a intrat din nou în cursa pentru cel de-al şaselea titlu consecutiv. Deşi echipa sa poate evolua din nou în preliminariile Ligii Campionilor, Dan Petrescu încă n-a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ciuda faptului că Nelu Varga a anunţat că a bătut palma deja cu antrenorul, spotmedia.ro notează că Dan Petrescu le-a transmis oficialilor CFR-ului că aşteaptă finalul sezonului, apoi va decide dacă va semna sau nu prelungirea contractului până în 2029.
CFR Cluj - Sepsi 2-1
CFR Cluj a învins-o, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Superligii.
Sepsi a condus cu 1-0, prin golul marcat de Dumitrescu ’28. Pentru CFR Cluj au marcat Birligea ’44 şi Deac ’53.
De la Sepsi a fost eliminat Ninaj, în minutul 62.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- CFR Cluj: Scuffet – C. Manea, Yuri, Burcă, Braun – C. Deac (Yeboah ’83), Muhar, Cvek, Krasniqi (Fica ’90) – Janga, Birligea (Petrila ’59). Antrenor: Dan Petrescu
- Sepsi: Niczuly – Ninaj, Bălaşa (Ciobotariu ’51), Tamas, A. Dumitrescu – Aganovic, J. Rodriguez (Rondon ’77), Papa (Păun ’65), C. Matei (I. Gheorghe ’65) – Ştefănescu, Safranko (Tudorie ’77). Antrenor: Cristiano Bergodi
Cartonaşe galbene: Burcă ’20 / Ninaj ’47, ‘62
Cartonaş roşu: Ninaj ‘62
Afla mai multe despre: dan petrescu