Înfrângerile suferite de Inter în Liga Campionilor vin şi cu pierderi financiare importante, o ratare a calificării în optimile de finală putând impune vânzarea unui jucător important, scrie site-ul Football Italia.
Potrivit ziarului Tuttosport, proprietarii americani ai clubului, Oaktree, consideră calificarea în optimile de finală drept singurul rezultat acceptabil.
Înfrângerea de marţi, 3-4, pe teren propriu în faţa lui Club Brugge, al doilea eşec consecutiv după cel din meciul de debut împotriva lui Real Madrid, a stârnit temeri că echipa va fi nevoită din nou să dispute play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Situaţia financiară a clubului, aprobată săptămâna aceasta şi care indică un profit pentru al doilea an consecutiv, scoate în evidenţă miza pusă în joc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Inter a câştigat puţin sub 74 de milioane de euro din premiile UEFA în sezonul trecut, când a fost eliminată de Bodo/Glimt. Cu un an înainte, când echipa, antrenată atunci de Simone Inzaghi, a ajuns în finală, clubul a încasat aproape 137 de milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aceasta reprezintă o scădere de aproximativ 63 de milioane de euro, înainte de a lua în calcul veniturile din vânzarea biletelor.
Calificarea în optimi, chiar şi prin intermediul play-off-ului, aduce venituri estimate la 18-20 de milioane de euro. Succesul în competiţiile europene i-a permis clubului Inter să evite vânzarea unor jucători importanţi în ultimele două veri, iar ratarea acestei calificări ar putea face aproape inevitabilă despărţirea de un jucător de calibru.
Programul meciurilor oferă motive de speranţă. Echipa lui Cristi Chivu urmează să le înfrunte pe Şahtior Doneţk, Feyenoord şi Stuttgart, apoi va juca în deplasare cu Borussia Dortmund, va primi vizita lui Liverpool şi va încheia pe terenul lui Slovan Bratislava. Analizând ultimele două sezoane, 16 puncte ar trebui să fie suficiente pentru o clasare în primele opt.
Afla mai multe despre: chivu


 (7).webp)




