You are here:

Alertă la Madrid. Vinicius încă nu şi-a prelungit contractul cu Real şi poate pleca de la club chiar în iarnă

Alertă la Madrid. Vinicius încă nu şi-a prelungit contractul cu Real şi poate pleca de la club chiar în iarnă

Real Madrid

Comentarii

Vinicius încă nu şi-a prelungit contractul cu Real Madrid, deşi părea că se va ajunge la un acord în acest sens înainte de sfârşitul sezonului trecut.

Potrivit El Chiringuito, clubul Real Madrid va face o ofertă de prelungire, dar nu va ceda cerinţelor brazilianului, într-un context deja tensionat din punct de vedere sportiv.

Real Madrid a avut o discuţie de aproximativ două ore cu agentul lui Vinicius Jr, luni, la sediul său din Valdebebas, după cum a dezvăluit El Chiringuito.

La ieşire, Frederico Pena, care iniţial urma să se întâlnească cu conducerea clubului peste o lună, nu a făcut niciun comentariu.

Contractul internaţionalului brazilian expiră în iunie 2027. 

„Dacă acceptă condiţiile care i se prezintă, va prelungi contractul. În caz contrar, va pleca”, asigură jurnalistul Josep Pedrerol.

Titular indiscutabil în vremea lui Carlo Ancelotti, acum selecţioner al Braziliei, Vincius nu mai este sigur de locul său în echipa de start sub comanda lui Xabi Alonso.

De când tehnicianul spaniol a preluat banca tehnică, atacantul în vârstă de 25 de ani a disputat doar două meciuri întregi.

Sâmbătă, împotriva lui Espanyol (2-0), brazilianul nu a ezitat să-şi exprime nemulţumirea după ce i-a cedat locul lui Rodrygo, cu care concurează pe flancul stâng.

Potrivit lui Marcos Benito, tot jurnalist la El Chiringuito, o plecare încă din ianuarie ar putea fi luată în considerare dacă statutul brazilianului nu se schimbă.

„Am ajuns într-un punct în care, dacă situaţia rămâne aşa, posibilitatea ca Vinicius să o părăsească pe Real Madrid în ianuarie este pe masă. Dacă Vinicius nu se simte un jucător important, cel puţin demonstrând acest lucru pe teren, cred că se vor întâmpla lucruri. Şi dacă nu în ianuarie, atunci în vară sigur”, a spus el.

În aprilie, cu o lună înainte de preluarea funcţiei de către Xabi Alonso, mass-media spaniolă se arăta totuşi optimistă în ceea ce priveşte prelungirea contractului brazilianului şi susţinea că un acord ar putea fi finalizat înainte de sfârşitul sezonului.

Însă, în iulie, Cadena Ser a relatat că acesta ar cere acelaşi salariu ca Kylian Mbappé pentru a semna un nou contract cu clubul madrilen, lucru pe care conducerea îl refuză, blocând negocierile.

Afla mai multe despre: vinicius 

viewscnt
Articole similare