Sassuolo va înfrunta formaţia Juventus, sâmbătă seară, fără zece jucători din prima echipă, dintre care şase s-au îmbolnăvit în cursul săptămânii.
Clubul a publicat un comunicat în acest sens, fără a le dezvălui identitatea: „În urma examinărilor efectuate în ultimele zile, a fost diagnosticat un caz de pertussis, precum şi alte cinci cazuri care prezintă simptome compatibile în cadrul lotului profesionist. Persoanele cu simptome sunt în prezent izolate (...). Clubul a informat deja Lega Serie A cu privire la această situaţie şi va continua să urmărească cu atenţie evoluţia acesteia.”
În ciuda acestui focar de pertussis (tuse convulsivă), o boală foarte contagioasă caracterizată prin accese puternice de tuse, meciul se va desfăşura conform programului, sâmbătă seara, la ora 21:45.
Juventus ar putea alinia trei jucători convocaţi de selecţionerul Italiei, Gennaro Gattuso – Federico Gatti, Andrea Cambiaso şi Manuel Locatelli – în vederea barajelor de calificare la Cupa Mondială. Semifinala împotriva Irlandei de Nord este programată joi viitoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








