You are here:

Alertă la Torino. Juventus riscă din nou sancţiuni din cauza încălcării fair play-ului financiar

Alertă la Torino. Juventus riscă din nou sancţiuni din cauza încălcării fair play-ului financiar

Juventus

Comentarii

Juventus Torino este din nou vizată de o anchetă UEFA pentru posibile încălcări ale regulilor Fair Play-ului Financiar (FFP), care au dus anterior la o suspendare din competiţiile europene în sezonul 2023-2024.

„Referitor la regula privind veniturile, pe 18 septembrie, aşa cum este obişnuit în situaţii similare pentru cluburile participante la competiţiile UEFA, Juventus a primit o comunicare din partea UEFA privind iniţierea unei proceduri legate de o posibilă depăşire a perioadei de trei ani 2022-2023 – 2024-2025.

Rezultatul acestei proceduri este aşteptat în primăvara anului 2026 şi ar putea duce la o eventuală sancţiune financiară (probabil minoră), precum şi la posibile restricţii sportive (cum ar fi, de exemplu, limitări privind înscrierea noilor jucători în listele de competiţii UEFA)”, a explicat clubul torinez.

În documentele comunicate acţionarilor înaintea Adunării Generale din 7 noiembrie, cel mai titrat club din fotbalul italian precizează că „a respectat raportul costurilor echipei (salarii şi taxe de transfer care nu depăşesc 70% din venituri – n.r.) şi se aşteaptă să poată respecta acest parametru şi pentru anul calendaristic 2025”.

Conform regulilor Fair Play-ului Financiar, deficitul permis al unui club pe o perioadă de trei ani nu trebuie să depăşească 60 de milioane de euro, sumă care poate ajunge până la 90 de milioane de euro pentru cluburile cu „o sănătate financiară solidă”.

Juventus a înregistrat pierderi de 58,1 milioane de euro în sezonul 2024-2025 şi nu a mai raportat profit din sezonul 2016-2017.

Clubul torinez, controlat de familia Agnelli prin intermediul holdingului Exor, a fost exclus din competiţiile europene în sezonul 2023-2024 din cauza încălcărilor regulilor Fair Play-ului Financiar.

Afla mai multe despre: juventus 

viewscnt
Articole similare