Dan Alexa a reiterat la finalul partidei pe care echipa sa a disputat-o în Cupa României, ceea ce-a spus şi cu doar câteva zile în urmă: „Dinamo va câştiga trofee când va ajunge Alexa antrenor acolo”.
„Eu îmi doresc foarte mult ca Claudiu să reuşească, să prindă play-off-ul. Este un fost coleg de-al meu, un dinamovist, merită să antreneze Dinamo. Dar am mai spus-o, Dinamo nu va mai câştiga trofee decât când va ajunge Alexa la Dinamo.
Respect Dinamo, am respectat-o tot timpul, am jucat, am făcut carieră acolo. Nu pot să comentez ceva ce nu cunosc.
Nu neapărat că eu sunt cel mai bun antrenor, dar dacă o să merg la Dinamo, o să merg în condiţiile mele. Şi condiţiile mele vor fi foarte bune pentru performanţă. Dacă nu sunt acceptate, nu mă duc”, a spus Alexa la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamo a anunţat în acest weekend despărţirea de Florin Bratu şi aducerea lui Claudiu Niculescu pe banca echipei.
„Au fost într-adevăr nişte discuţii. Pe mine nu m-a căutat nimeni, dar discuţiile au existat. M-am bucurat şi data trecută, înainte să îl pună pe Florin Bratu, că Claudiu Niculescu merita să... nu era Florin Bratu în cărţi, merita să antreneze Dinamo. Pentru că este un simbol, mă bucur foarte mult pentru el, îmi doresc foarte mult să reuşească şi are capacitatea de a o face”, a mai spus Alexa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dunarea calarasi