You are here:

Alexandru Dedu s-a arătat profund dezamăgit de prestaţia României de la EURO: "Nu e nicio problemă să pierzi, dar câteodată contează şi cum pierzi."

Alexandru Dedu s-a arătat profund dezamăgit de prestaţia României de la EURO: "Nu e nicio problemă să pierzi, dar câteodată contează şi cum pierzi."

Sporturi

Comentarii

România a încheiat pe locul 12 din 16 Campionatul European de handbal feminin, singura victorie fiind cea cu Polonia din faza preliminară a grupelor.

Alexandru Dedu consideră că se putea mai mult de la acest turneu european şi este dezamăgit de rezultatele pe care naţionala de fete le-a reuşit după cel mai slab Campionat European din istoria naţionalei feminine.

Alexandru Dedu: "Absolut tot ceea ce au cerut cei din staff-ul tehnic au primit. Noi am avut planificat Trofeul Carpaţi, am avut planificat meci cu Spania, am avut planificat meci cu Austria, am avut planificat meci cu Ungaria, am avut planificat meci cu Serbia. S-a întâmplat să nu putem să ajungem ori noi, ori ei ori să se întâmple ceva terţ şi nu s-a reuşit."

Jocurile Olimpice sunt obliectivul nostru: "Mi-ar fi plăcut ca echipa naţională să fie în primele 8 şi ţinând cont de situaţie, de ceea ce se întâmplă, nu numai în România, cred că ar fi fost un lucru mai mult decât ok. Locul ocupat, după Campionatul European, nu mă staisface. În schimb, dacă nu eşti în primele 3, primele 4 care dau calificarea la Campionatul Mondial, restul mai puţin contează. Este vorba doar de imagine şi de palmares. Ceea ce contează, într-adevăr, şi contează al naibii de mult şi asta a fost şi discuţia pe care am avut-o cu antrenorii, contează turneul din primăvară, unde noi să încercăm să ne calificăm la Jocurile Olimpice."

'Ceea ce m-a deranjat pe mine, personal, ca om de handbal şi ca un om care a trăit o viaţă în handbal, este faptul că suntem în continuare foarte fluctuanţi. Am văzut cam un meci, cap la cap, în care mi-a plăcut foarte mult echipa României. În rest, nu mi-a plăcut. Nu e nicio problemă să pierzi, dar câteodată contează şi cum pierzi. De non-combat sunt deranjat. Banca tehnică e o parte dintr-un puzzle. Eu o să vorbesc şi acum, şi atunci şi oricând despre echipa naţională, nu o să vorbesc despre banca tehnică. Dacă Comisia Tehnică consideră că una dintre măsurile luate, pentru a ajunge la Campionatul European, care trebuie luate, este să schimbăm banca tehnică, o schimbăm. Dar nu este un lucru singular, nu doar acolo este soluţia." a adăugat acesta în încheiere.

Articol postat de ANDREI BADEA

Afla mai multe despre: romania euro handbal 

viewscnt
Articole similare