Alexandru Stan (32 de ani) a jucat pentru FCSB 2 în meciul cu CS Afumaţi şi a adus victoria roş-albaştrilor cu singurul gol al partidei, în turul dublei care va decide una dintre participantele la barajul pentru promovarea în Liga 2. Stan s-a declarat bucuros că a revenit pe teren după o pauză atât de lungă, cauzată de accidentări şi de faptul că a fost tras pe linie moartă la prima echipă.
FCSB 2 a învins-o pe CS Afumaţi cu 1-0, prin golul lui Alexandru Stan, iar fostul căpitan al Astrei a vorbit la finalul partidei. Stan a spus că FCSB 2 a luat o opţiune pentru accederea la barajul pentru Liga 2, dar şi că i-ar plăcea ca suporterii să fie alături de echipe la baraj, care cel mai probabil va fi Steaua - FCSB 2.
"Am avut o pauză de doi ani de când nu am jucat, am avut 2 operaţii, dar au trecut. Mă bucur că au trecut, mă bucur că mă pot bucura în continuare de acest sport. Vreau să cont să joc până nu voi mai putea
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar dacă suntem la Liga a-3 a, sunt echipe bune care aleargă şi sunt tari la contacte. Pentru mine e şi mai greu pt că nu e postul meu, încerc să ajut echipa, să-l ajut pe Mister unde mă pune să joc să dau randament cât mai bun. Am luat o opţiune bună, dar nu s-a terminat nimic. Îmi pare rău că nu am reuşit să înscriu şi al doilea gol, îmi pare rău pentru colegii mei care au ratat, dar mergem mai departe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu vreau să comentez, a văzut o lume întreagă, dar toţi greşim, m-aş bucura să jucăm cu ei pentru că o să fie un meci important. M-aş bucura să fie şi suporterii alături de noi, cât şi de ei, pentru că ne e dor de suporteri", a spus Alexandru Stan.
Ultimul meci jucat la echipa mare a FCSB de Alexandru Stan s-a înregistrat pe 1 august 2019, în preliminariile Europa League, FCSB - Alashkert 2-3.
Afla mai multe despre: fcsb 2, alexandru stan, cs afumati, liga 3