You are here:

Alexandru Tudorie le-a pus gând rău celor de la Dinamo după victoria din meciul cu Buzău: "Trebuie să ne luăm o revanşă"

Alexandru Tudorie le-a pus gând rău celor de la Dinamo după victoria din meciul cu Buzău: "Trebuie să ne luăm o revanşă"

Petrolul

Comentarii

Alex Tudorie, golgheterul celor de la Petrolul în acest sezon, a vorbit despre victoria obţinută pe terenul Gloriei Buzău, în etapa a 16-a din Superliga.

Cu şase goluri în acest sezon din Superliga, atacantul ajuns la vârsta de 28 de ani este golgheterul echipei sale. Ajuns la Petrolul în vara acestui an, de la UTA Arad, Tudorie s-a dovedit un transfer inspirat din partea prahovenilor.

Tudorie i-a mulţumit coechipierului său, Tommi Jyry, pasator decisiv la reuşita din prima repriză, pentru inspiraţia sa.

Alex Tudorie: "Urmează nişte meciuri foarte grele"

"Urmează nişte meciuri foarte grele, trebuie să demonstrăm că avem caracter şi că merităm să fim acolo unde suntem. Am făcut un pressing bun cu Tommi, vreau să-i mulţumesc pentru că mi-a pasat ideal şi mi-a făcut viaţa mai uşoară, vreau să-i mulţumesc.", a spus Tudorie, la flash interviu.

Tudorie a pus ochii pe primul meci de la revenirea din pauza pentru meciurile echipelor naţionale, duelul de pe teren propriu, cu Dinamo. În tur, "câinii" s-au impus cu scorul de 4-1, pe "Arcul de Triumf".

"Ştim ce a fost la meciul tur cu Dinamo, nu trebuie să se mai întâmple, trebuie să ne luăm o revanşă, în tur a fost o întâmplare, trebuie să demonstrăm asta. Suntem jucători buni, cu experienţă, suntem uniţi, s-a văzut şi în seara asta că suferim împreună, câştigăm împreună, cred că asta este cel mai important la o echipă.", a mai spus Tudorie.

Afla mai multe despre: petrolul ploiestialex tudoriesuperligadinamogloria buzau 

viewscnt
Articole similare