Atacantul echipei Astra Giurgiu, Denis Alibec, a oferit noi detalii despre plecarea sa de la FCSB şi a recunoscut că ar fi tentat să revină gruparea roş-albastră, însă cu condiţia ca Marius Şumudică să fie antrenor.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani susţine că patronul clubului şi-ar fi dorit să-l păstreze la echipă.
"El (n.r. - Gigi Becali) mi-a zis că m-ar mai fi ţinut la Steaua, dar nu mă mai voia Dică. Înainte să plec mi-a spus acest lucru. El aşa îmi zicea. Că l-a întrebat pe Dică, dar nu a vrut să mai audă de mine", a declarat Denis Alibec, în Gazeta Sporturilor.
"Nu ştiu, poate cu alt staff. Să fie altfel acolo, să nu mai fie jucătorii trataţi aşa", a spus Alibec, care a precizat că Marius Şumudică ar fi unul dintre antrenorii care l-ar putea face să revină la FCSB: "Cred că da!".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Denis Alibec a revenit în vară la Astra Giurgiu, iar până acum a jucat în şapte meciuri şi a înscris un gol. Un an şi jumătate a petrecut atacantul la FCSB, reuşind 12 goluri şi zece pase decisive, în 42 de meciuri, însă a intrat în dizgraţia conducerii clubului şi s-a întors la clubul de la care a fost cumpărat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.