You are here:

Alin Boţogan, OUT de la Petrolul! Unde a ajuns mijlocaşul de 22 de ani

Alin Boţogan, OUT de la Petrolul! Unde a ajuns mijlocaşul de 22 de ani

Liga 2

Comentarii

Alin Boţogan, în vârstă de 22 de ani, are parte de o nouă provocare în carieră după despărţirea de Petrolul Ploieşti. Mijlocaşul a făcut pasul în Liga 2 şi a semnat cu CSM Olimpia Satu Mare.

Clubul sătmărean a anunţat oficial transferul, iar Boţogan ar putea debuta chiar în următoarea etapă. Noua sa echipă o întâlneşte pe Metaloglobus, sâmbătă, de la ora 11:00, într-o partidă în care mijlocaşul poate bifa primele minute în tricoul formaţiei din Satu Mare.

Boţogan nu a prins lotul Petrolului pentru niciun meci din actuala ediţie a SuperLigii, astfel că a decis să continue la un nivel la care poate beneficia de mai multe oportunităţi de joc.

Ultima apariţie oficială a mijlocaşului datează din sezonul precedent. Acesta a evoluat pentru Petrolul în partida cu FC Botoşani, încheiată la egalitate, 1-1, în etapa a opta din play-out.

Ajuns la 22 de ani, Boţogan speră ca mutarea la CSM Olimpia Satu Mare să-i ofere şansa de a juca constant şi de a reveni în atenţia echipelor din primul eşalon.

”CSM Olimpia şi-a întărit linia mediană cu Alin Boţogan

Lotul echipei de fotbal CSM Olimpia Satu Mare, participantă în Liga 2, a fost completat la finalul perioadei de transferuri din această vară. Clubul sătmărean a ajuns la un acord cu mijlocaşul Alin Boţogan, în vârstă de 22 de ani, jucător care, în ciuda vârstei, are deja o experienţă consistentă atât în eşalonul secund, cât şi în SuperLiga.

Înalt de 1,79 metri, Boţogan a fost format la Petrolul Ploieşti şi a făcut parte şi din circuitul echipei naţionale U21 a României. În 2022, mijlocaşul a contribuit la parcursul Petrolului spre câştigarea campionatului Ligii 2 şi promovarea în SuperLiga.

În următoarele două sezoane a continuat să evolueze în eşalonul secund, mai întâi la Unirea Slobozia, iar apoi la Chindia Târgovişte. În total, a bifat 52 de apariţii în Liga 2, acumulând aproape 2.900 de minute de joc.

În 2024, Boţogan a revenit la Petrolul Ploieşti, clubul care l-a format, şi a făcut pasul către prima ligă. În tricoul formaţiei ploieştene a strâns 28 de meciuri în SuperLiga, dintre care 24 au fost disputate în sezonul trecut. În cele 842 de minute jucate în campionatul precedent, mijlocaşul a reuşit să ofere două pase decisive.

Prin transferul lui Alin Boţogan, CSM Olimpia îşi consolidează linia mediană cu un jucător tânăr, dar cu experienţă acumulată la nivelul primelor două eşaloane ale fotbalului românesc”, au anunţat sătmărenii.

Afla mai multe despre: petrolulsatu mare 

viewscnt
Articole similare