Alina Dumitru, Andreea Chiţu şi Corina Căprioriu au luat atitudine în privinţa scandalului din judo-ul românesc.
Fostul secretar general FRJ, Alexandru Bălgrădean, a avut mai multe dispute cu antrenorul lotului olimpic feminin, Florin Bercean.
Cele trei mai sportive au reacţionat printr-un comunicat, redat în întregime de dolcesport.ro:
"Am constatat cu mahnire ca in ultima perioada judoul romanesc a fost tarat in mocirla unor scandaluri care nu fac deloc cinste acestui sport pentru care noi am muncit ani de-a randul reusind sa obtinem rezultate remarcabile pentru Romania. Razboaiele personale, luptele permanente, declaratiile pline de venin facute de unii reprezentanti ai judo-ului din tara, nu au facut altceva decat sa umbreasca imaginea corecta si curata a unei discipline sportive care, in ultimii ani, s-a bucurat de o apreciere foarte mare atat in Romania cat si in strainatate.
Cata vreme ne-am pregatit la lot, pentru noi, cuvintele de ordine au fost: munca, disciplina, seriozitate si performanta. Tocmai de aceea credem ca este momentul ca aceste scandaluri din judo sa inceteze iar federatia sa-si recapete in adevaratul sens al cuvantului valoarea ei, ca unic for ce conduce destinele judo-ului romanesc. Nu vrem sa folosim cuvinte mari. Nu dorim sa ne sprijinim pe declaratii pompoase lipsite de substanta, dar ar fi cazul ca cei care astazi au transformat judo-ul romanesc intr-un camp de lupta, tarand munca atator campioni in derizoriu, sa inceteze si sa se aiba decenta sa se retraga. Judo-ul romanesc are nevoie de oameni care nu vizeaza propriul lor interes, care nu vizeaza functii sau interese meschine.
Are nevoie de performanta, de oameni care fie ca lucreaza in federatie, la cluburi, in organizare sa se dedice total acestui sport. Doar asa vom spera ca la viitoarele mari competitii internationale, la urmatoarea editie a Jocurilor Olimpice, ne vom putea bucura de succesele sportivilor nostri. Altfel, riscam sa cadem intr-o prapastie mult prea adanca din care cu greu vom putea iesi. Noi trei suntem gata, in orice moment, sa ne implicam neconditionat in bunul mers al judo-ului din tara noastra. Avem o datorie morala fata de acest sport care ne-a dat enorm si caruia vrem sa-i oferim astazi intreaga noastra experienta. Speram ca apele tulburi din judo se vor limpezi iar lucruri vor reintra in matca lor. Una a performantei.
Alina Dumitru
Andreea Chitu
Corina Caprioriu"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.


.webp)





