You are here:

Am aflat următoarea adversară a Simonei Halep de la Wimbledon. Cu ea se va duela pentru un loc în finală

Am aflat următoarea adversară a Simonei Halep de la Wimbledon. Cu ea se va duela pentru un loc în finală

Tenis

Comentarii

Ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-5, 6-4, pe jucătoarea cehă Karolina Muchova, locul 68 WTA, calificându-se în semifinalele turneului de la Wilmbledon. Svitolina este pentru prima dată în această fază la un grand slam şi va da piept în penultimul act cu Simona Halep, locul 7 WTA.

Cu Muchova, Svitolina a avut probleme în setul I, când a fost condusă cu 5-2 şi în setul secund, când adversara a avut 2-0. De fiecare dată ucraineanca a revenit şi s-a impus în cele din urmă după un meci de o oră şi 31 de minute.

Muchova, 22 de ani, prezentă în premieră pe tabloul principal la Wimbledon, a acuzat oboseala acumulată în meciul cu compatrioata ei Karolina Pliskova, pe care l-a câştigat, luni, după trei ore şi 17 minute, cu scorul de 4-6, 7-5, 13-11.

Simona Halep şi Elina Svitolina se vor întâlni a opta oară în turnee, prima dată pe iarbă. Ucraineanca are 4-3 în întâlnirile directe, dar ultimul meci a fost câştigat de româncă, scor 6-3, 3-6, 6-4, în semifinale la Doha, în acest an.

Simona Halep, locul 7 WTA, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (4), 6-1, pe jucătoarea chineză Shuai Zhang, locul 50 WTA. Acesta este cel mai bun rezultat pentru Simona Halep în acest an, la un grand slam. Ea a mai jucat în penultimul act la All England Club în 2014.

Afla mai multe despre: elina svitolinasimona halepwimbledon 

viewscnt
Articole similare