You are here:

"Am câştigat, dar tot avem lucruri de pus la punct". Coelho, pragmatic după victoria la scor cu Petrolul

"Am câştigat, dar tot avem lucruri de pus la punct". Coelho, pragmatic după victoria la scor cu Petrolul

Universitatea Craiova

Comentarii

U Craiova a trecut peste eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor şi s-a impus clar în meciul cu Petrolul, scor 4-0.

"Am câştigat, dar tot avem lucruri de pus la punct. Lucrăm în stilul nostru, fotbalul nostru are momente bune, am pierdut cu Levski, dar totul face parte din fotbal.

Am început să-i analizăm pe cei de la Kups, duminică vom face o analiză mai profundă, abia acum începem sa ne gândim serios la această partidă" , a spus FIlipe Coelho.

U Craiova - Petrolul 4-0

Universitatea Craiova a învins-o, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-0, pe Petrolul, în etapa a treia din Superligă.

Craiovenii au înscris cel mai rapid gol de până acum al campionatului, după 41 de secunde de joc în care adversarii nu au atins mingea.

Nsimba a fost cel care a deschis scorul apoi, în minutul 18, a reuşit chiar "dubla" din pasa lui Baiaram. 

După pauză, în minutul 48, Carlos Mora a centrat perfect şi Baiaram a înscris cu o lovitură de cap, ducând scorul la 3-0 pentru gazde.

Intrat în repriza secundă, Elisor a marcat şi el pentru 4-0, din pasa lui Mekvabishvili.

Campioana a devenit lider în clasament, cu şase puncte, având golaveraj mai bun decât FCSB. Petrolul are 3 puncte şi ocupă locul 13.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: R. Sava – Ad. Rus, Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, Samuel Teles, Mekvabishvili (A. Creţu 75), Bancu (Cicâldău 69) – D. Matei (Băsceanu 61), Nsimba (Elison 46), Baiaram (Etim 61). ANTRENOR: Filipe Coelho

PETROLUL: Zima – Căpuşă, Papp (M. Ioniţă 46), Zaian, Breston Malula (Rodrigo Martins 64), A. Dumitrescu – L. Teixeira (M. Ţuţu 83), Huseynov (Dele Israel 46), Alejandro Bran, D. Paraschiv (Jerdea 64) – Nlundulu. ANTRENOR: Ricardo Sousa

Afla mai multe despre: coelho 

viewscnt
Articole similare