Simona Halep mai are ceva mai mult de o săptămână până la debutul la Indian Wells. Până atunci are timp de relaxare.
Primele două luni din 2019 au fost bune pentru Simona Halep. Chiar dacă a pierdut locul 1 mondial Simona a jucat o finală, la Doha şi a adus două puncte vitale pentru echipa de Fed Cup în înfruntarea cu Cehia. În plus, Simona a avut şi timp pentru relaxare şi distracţie. Simona a postat pe Twitter un fimuleţ creat de organizatorii turneului de la Dubai, cu momente frumoase şi emoţionante din primele două luni ale anului.
Simona arătat cum se distrează în Bucureşti şi că are timp şi de petreceri - filmulţetul a început cu ea alături de două prietene cântând la o petrecere. A urmat drumul către Ostrava, acolo unde s-a disputat întâlnirea cu Cehia. "Am fost cu autobuzul. Ne-am simţit extrem de bine împreună. Am fost ca nişte copii", a povestit Halep.
Vorbind despre un filmuleţ postat de ea pe instagram cu nepoţica, Tania, Halep a spus: "Cumnata mea mi-a trimis filmuleţul. Mi-a spus că mă iubeşte foarte mult (n.r. nepoţica Tania), iar după aceasta am avut lacrimi în ochi."
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simona va debuta la Indian Wells săptămâna viitoare, direct în turul secund. Runda inaugurală începe pe 6 martie, iar cel mai probabil, Halep va disputa primul meci, pe 8 martie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: halep, simona halep, wta, indian wells