You are here:

"Am fost cel mai înjurat jucător la debut". A fost aproape de a semna cu marea rivală, iar suporterii Rapidului nu l-au iertat pe Herea, în 2007

"Am fost cel mai înjurat jucător la debut". A fost aproape de a semna cu marea rivală, iar suporterii Rapidului nu l-au iertat pe Herea, în 2007

Rapid

Comentarii

În cadrul rubricii "Legendele Superligii", Ovidiu Herea a vorbit despre primii săi ani petrecuţi în tricoul Rapidului.

Transferat în 2007 de la FC Naţional, Ovidiu Herea n-a avut parte de un debut fericit la Rapid. Totul din cauza momentului în care, înainte de a se transfera în Giuleşti, fostul mijlocaş a apărut la o conferinţă de presă în Ghencea.

"A fost acel episod cu Steaua, dar eu n-am avut nicio vină, iar când am intrat şi am debutat pentru Rapid am fost cel mai înjurat jucător la debut. Nu cred că a mai fost vreun jucător atât de înjurat, nici cei care au trecut pe la Steaua şi au venit apoi la Rapid.

Am fost destul de apostrofat, primul an a fost foarte greu, dar uşor, uşor, prin evoluţiile mele, prin golurile mele, publicul s-a mai domolit.

Am marcat multe goluri importante, dar dacă e să aleg unul care mi-a rămas în suflet e cel cu Steaua din Giuleşti, o lovitură liberă, la scorul de 1-1. Echipa trecea atunci prin momente foarte grele, eram în insolvenţă, eram neplătiţi de foarte mult timp.

Eram consideraţi victimă sigură în acel meci, dar am făcut o partidă foarte bună, care s-a terminat cu scorul de 1-1" , a spus Ovidiu Herea pentru Orange Sport.

Născut la Bucureşti, Ovidiu Herea a început fotbalul la FC Naţional, unde a evoluat pentru echipa mare a clubului din 2003 până în 2007, când a venit transferul la Rapid.

Fostul mijlocaş ofensiv a avut parte de evoluţii foarte apreciate în Giuleşti, unde a evoluat constant în cupele europene. Evoluţiile bune de la Rapid i-au adus lui Ovidiu Herea şi primul transfer în afara ţării. După şase ani petrecuţi la clubul giuleştean, fostul mijlocaş a semnat cu Sion.

În Elveţia şi-a şi trecut în palmares Herea singurul său trofeu din carieră, Cupa, în 2015, înainte cu o lună de a schimba echipa. A mai urmat o jumătate de sezon în Grecia, la Skoda Xanthi, iar în vara anului 2016 a revenit în fotbalul românesc.

Până să-şi încheie cariera în toamna lui 2022, Herea a mai jucat pentru Pandurii, Concordia Chiajna, FC Viitorul, Metaloglobus şi CS Baloteşti.

Afla mai multe despre: herearapid 

viewscnt
Articole similare