You are here:

"Am fost provocat. A fost o mică bătaie". Leroy Sane, implicat într-un adevărat scandal la festivalul Oktoberfest

"Am fost provocat. A fost o mică bătaie". Leroy Sane, implicat într-un adevărat scandal la festivalul Oktoberfest

Fotbal internațional

Comentarii

Leroy Sane, atacantul german al lui Galatasaray Istanbul, a fost implicat duminică într-o altercaţie care s-a petrecut la Oktoberfest.

Leroy Sane (29 de ani) a fost prezent la sărbătoare şi s-a enervat atunci când o persoană l-a acostat şi i-a reproşat violent decizia de a o părăsi pe Bayern Munchen, în vară, pentru a semna ca jucător liber de contract cu turcii de la Galatasaray Istanbul.

Individul respectiv a spus de mai mult ori „Gala de c…”, iar atmosfera s-a încins şi Leroy Sane a intrat într-o altercaţie cu persoana care profera injurii. A fost nevoie de intervenţia mai multor agenţi de securitate pentru a pune capăt incidentului.

„Am fost provocat şi insultat personal în cortul festivalului mai mult timp. Clubul meu, Galatasaray, a fost şi el insultat”, a explicat Sane în Bild.

„În atmosfera încinsă, am fost apoi împins, iar apoi a avut loc o scurtă bătaie. Desigur, ar fi trebuit să reacţionez mai calm în acel moment şi să mă opresc. Iau act de asta”, a recunoscut Leroy Sane pentru publicaţia germană.

 

Afla mai multe despre: sanebayern munchen 

viewscnt
Articole similare