Danie Niculae a vorbit, în direct la Telekom Sport, după eliminarea Rapidului din Cupa României, 0-2 cu SSU Poli, şi a identificat marea problemă a giuleştenilor. Rapid se află într-o scădere a nivelului de joc, dar şi ca rezultate, iar "Nico" a spus că inconstanţa ţine de subconştientul fiecăruia.
"Am jucat slab, nu ştiu ce se întâmplă!". Daniel Niculae a identificat marea problemă a Rapidului | EXCLUSIV
SSU Poli a învins pe Rapid, scor 2-0, pe "Dan Păltinişanu" şi s-a calificat în sferturile de finală din Cupa României. Contactat de Telekom Sport, Daniel Niculae a vorbit despre meci şi a spus elevii lui Mihai Iosif au jucat slab şi au repetat prima repriză slabă din partida cu Dinamo (1-1, în Liga 1).
Niculae a identificat marea problemă a Rapidului, care se mobilizează excelent în derby-uri, dar nu reuşeşte să se concentreze la maximum cu echipe de nivelul său din acest moment. "Am folosit multe rezerve, dar ei fac parte din lotul Rapidului, iar alegerea este a antrenorului. Normal că au intervenit şi anumite schimbări la Cupă, mai ales că vom avea meciul din campionat contra Craiovei. Am jucat slab şi în această seară, pierdem şansa de a ne califica în sferturi, e o competiţie pe care am câştigat-o de 13 ori, e o competiţie pe care o cunoaştem şi în care ne-am fi dorit să continuăm cât mai sus, dacă puteam să jucăm finala sau semifinala. Ăsta e rodul a ceea ce s-a întâmplat pe teren, am întâlnit o echipă aşezată foarte bine, care şi-a jucat şansa ei. Am intrat puţin nu infatuaţi, dar din postura echipei favorite şi aţi văzut că nu ne prieşte lucru ăsta, cum s-a întâmplat cu Dinamo s-a întâmplat şi în seara asta. În această seară nu am reuşit să ne mai ridicăm la nivelul bun pe care l-am arătat în foarte multe meciuri, meciuri contra echipelor considerate foarte bune. Nu poţi să faci o primă repriză aşa cum am făcut noi cu Dinamo pentru că este un derby.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cred că e vorba de subconştientul fiecăruia. Eu sunt alături de Mihai Iosif la fiecare şedinţă tehnică. El nu le cere jucătorilor să se retragă, ci să ne apărăm cât mai sus. Nu ştiu ce se întâmplă, am avut discuţii şi înainte de meciul cu Dinamo, pentru că dacă vom continua aşa, nu ştiu care va fi finalul", a spus Daniel Niculae, la Telekom Sport.
SSU Poli - Rapid 2-0, în optimile Cupei României
Politehnica Timişoara s-a calificat, joi seară, în sferturile de finală ale Cupei României, trecând în optimi de FC Rapid, scor 2-0.
Golurile au fost marcate de Gerbi ’20 şi Ursu ’70.
În sferturile de finală mai sunt calificate echipele ACSO Filiaşi, Chindia Târgovişte, FC Argeş, Universitatea Craiova, FC Buzău şi Sepsi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În ceea ce priveşte meciul FC Voluntari – FCSB, clubul oaspete a informat Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal că se află în imposibilitatea de a se prezenta la joc, motiv pentru care partida nu se dispută. Cazul va fi judecat la Comisia de Disciplină a FRF.
Afla mai multe despre: rapid, daniel niculae, cupa romaniei