Selecţionerul echipei naţionale a Austriei, Ralf Rangnick, a declarat, duminică seara, după meciul pierdut cu România, scor 0-1, pe Arena Naţională, că jucătorii săi sunt în totalitate responsabili pentru înfrângere şi că au „picat de fraieri” la faza golului.
„România nu ne-a surprins cu nimic. Aşa cum ne-am aşteptat, a fost un meci greu. Românii au avut două ocazii, iar noi am avut noroc la şutul lor în bară. Cred că în ultimele zece minute nimeni nu se mai aştepta ca România să câştige. Este extrem de supărător modul în care am pierdut, pentru că le-am cerut jucătorilor să păstreze posesia mingii, nu să forţeze combinaţii în zona careului advers. În aceste condiţii, un meci clar de 0-0 a fost pierdut.
Recunosc, încă o dată, că am avut noroc la cele două ocazii ale României. Nu pot spune că rezultatul este nedrept. Golul se datorează, în mare măsură, nouă – am fost fraieri că nu am ţinut de minge şi am oferit adversarilor posibilitatea de a executa acea lovitură liberă. Ţinând cont de cele două ocazii mari ale României, se poate spune că victoria lor a fost meritată. Dar, încă o dată, în momentul în care a picat golul, noi am picat de fraieri”, a declarat Rangnick la conferinţa de presă.
Naţionala de fotbal a României a învins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tricolorii au marcat golul victoriei la ultima fază a meciului, prin fundaşul Virgil Ghiţă (90+5), cu o lovitură de cap, după centrarea lui Ianis Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Următoarea partidă a României va avea loc pe 15 noiembrie, în deplasare, împotriva Bosniei-Herţegovina, iar campania se va încheia pe 18 noiembrie, acasă, cu San Marino.
Afla mai multe despre: austria