You are here:

”Am privit cum ne-a luat Cascini şunca din fasole” Florea şi Săndoi, nemulţumiţi după remiza cu Academica: ”Meritam cele trei puncte”

”Am privit cum ne-a luat Cascini şunca din fasole” Florea şi Săndoi, nemulţumiţi după remiza cu Academica: ”Meritam cele trei puncte”

Chindia Targoviste

Comentarii

Chindia Târgovişte a încheiat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa Academica Clinceni, în etapa a VI-a a Ligii

Pentru Chindia au marcat Popadiuc '17 şi Florea '57, iar pentru Academica a înscris Cascini '9, '90+3.

Emil Săndoi, tehnicianul Chindiei, s-a declarat nemulţumit de rezultatul partidei cu Academica Clinceni: ”La primul gol, nu eram sub presiune, un pas greşit şi o greşeală de interpretare. Ne-a destabilizat puţin pentru că atunci când iei un gol care este lucrat e altceva, dar atunci când iei un gol de genul acesta, toarnă plumb în picioarele jucătorilor. La golul doi, un jucător advers se eliberează în lateral, nu reuşim să blocăm centrarea, după ce discutasem cu băieţii să acoperim zona centrală. Cred că am avut oportunităţi la 2-1 în care puteam decide jocul, dar nu am făcut un meci bun. Ne-am revenit, chiar am condus jocul la un moment dat, am avut câteva oportunităţi exact cum spuneam, dar astăzi nu am fost lucizi nici în atac, nici în defensivă, acolo unde am început jocul ezitant. Îmi pare rău, cred că am fi meritat cele trei puncte” a spus Săndoi, imediat după meci.

Nici Daniel Florea nu a fost mai fericit. Autorul golului doi al Chindiei a explicat după meci: ”Am privit cum ne-a luat Cascini sunca din fasole, ce sa mai, ce mai putem sa zicem ? Unii jucatori au fost apostrofati, nu este un sentiment prea placut, cine nu munceste nu greseste important e sa invatam ceva din finalul acesta de joc” a spus experimentatul jucător al formaţiei târgoviştene.

Chindia Târgovişte a încheiat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa Academica Clinceni, în etapa a VI-a a Ligii 

Afla mai multe despre: emil săndoidaniel floreachindia 

viewscnt
Articole similare