Tehnicianul formaţiei FCSB, Anton Petrea, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că speră într-o victorie la meciul cu CFR Cluj, din etapa a V-a a play-off-ului Ligii 1, deşi echipa campioană este favorită în opinia sa.
Anton Petrea, despre derby-ul cu CFR Cluj
"CFR are un lot valoros şi numeros. Mergem încrezători pentru un joc bun şi un rezultat pe măsură, adică să câştigăm. E un meci important pentru ambele echipe, dacă nu vom reuşi să câştigăm, distanţa se măreşte, iar ei vor lua o opţiune foarte serioasă pentru titlu. Ştim stilul lor de joc, o apărare foarte bună, periculoşi pe contraatac şi la fazele fixe, vom încerca să ne adapătăm dar şi să ne impunem stilul nostru pentru a spera la o victorie.
Cred că fiecare joc trebuie abordat la victorie, poate interveni o stare de automulţumire, dar este treaba antreorului să-i motiveze pe jucători. Important este să câştigăm, nu contează dacă vom înscrie primii. Niciun meci nu seamănă cu celălalt. Jucătorii conştientiează momentul în care ne aflăm, faptul că suntem pe final de sezon, trebuie să dăm totul. Cel mai important este meciul următor. Faţă de CFR sper să avem mai multă maturitate, linişte, concentrare, încredere. Cred că CFR Cluj ar trebui considerată favorită, dar noi vrem să le dăm planurile peste cap", a declarat Petrea, într-o conferinţă de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Petrea a afirmat că deocamdată nu ştie dacă va mai rămâne sau va pleca la finalul sezonului: "Eu am semnat contract până la finalul sezonului, faptul că se fac speculaţii nu e treaba mea. Mă concentrez pe finalul de sezon vreau să câştig toate meciurile. E prematur să spun ce va fi, dacă voi pleca sau voi rămâne, eu mă concentrez la meciuri".
Tehnicianul a comentat şi desemnarea lui Istvan Kovacs la centru la acest meci. "Kovacs este un arbitru bun, sper că va arbitra foarte bine, să nu iasă el în prim-plan, ci jucătorii. Nu mă gândesc la alte lucruri, că prietenii între oamenii de fotbal tot sunt", a spus Petrea.
Întrebat ce îi place la Dan Petrescu, Petrea a răspuns: "Îmi place cum organizează echipa, faza defensivă, organizarea defensivă este foarte importantă la ora actuală".
Meciul CFR Cluj - FCSB are loc, duminică, de la ora 20.30, în etapa a cincea din play-off-ul Ligii 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înaintea acestui meci, CFR Cluj are 45 de puncte şi este lider, iar FCSB este pe locul 2, cu 40 de puncte.
Afla mai multe despre: toni petrea, fcsb, cfr