Ricardo Sousa, antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, a atras atenţia asupra faptului că o echipă trebuie să crească jucători tineri pentru a se putea gândi la viitor.
"În aceste situaţii e greu să iei un punct, e imposibil să spun ceva echipei pentru că toţi au luptat de la început până la final. Chiar dacă am pierdut cu 0-2, au luptat până la final. Asta e mentalitatea jucătorilor de la Petrolul şi sunt mândru de ei.
Cred că s-au apărat mai bine în repriza a doua, trebuie să fim mai atenţi. Golul a schimbat totul, nu ne-am mai creat spaţii cum am făcut în prima repriză. Am avut mari probleme în dueluri. Rapid e o echipă puternică în dueluri. Dacă ne uităm la meci, vedem că am luptat şi am avut idei bune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sunt supărat pentru echipă, pentru fani. Ne doream această victorie pentru fani, ei o meritau. De la începutul campionatului au fost alături de noi. Am încercat, ne-am luptat până la final.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am terminat meciul cu doi jucători de 16-17 ani. Acesta este viitorul celor de la Petrolul. Cu o astfel de mentalitate vom ajunge departe. Cum am spus, acesta e castelul nostru şi trebuie să avem grijă să îl apărăm.
Vom fi mai buni de la meci la meci. Sunt supărat pentru înfrângere, dar mândru că jucătorii mei au luptat până la final. Am arătat că avem idei bune în acest meci şi ne vom îmbunătăţi", a declarat Ricardo Sousa.
Afla mai multe despre: petrolul






